Dosarul Microsoft. Avizele pentru inceperea urmaririi penale in cazul celor cinci fosti ministri au fost transmise Directiei Nationale Anticoruptie

 

Avizele date de seful statului pentru începerea urmaririi penale în cazul a cinci fosti ministri, în dosarul Microsoft, au fost transmise, luni, Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), dupa ce acestea au fost semnate de ministrul Justitiei si de procurorul general al României.

dnaSurse din cadrul DNA au declarat, pentru MEDIAFAX, ca avizele au ajuns luni dupa-amiaza, iar anchetatorii pot începe urmarirea penala pe numele fostilor ministri Adriana Ticau, Alexandru Athanasiu, Mihai Tanasescu, Gabriel Sandu si Daniel Funeriu, în dosarul Microsoft.

Ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc, declara anterior ca a semnat luni dimineata avizele pentru începerea urmaririi penale primite în 3 octombrie de la presedintele Traian Basescu, în cazul celor cinci fosti ministri vizati în dosarul Microsoft, acestea fiind trimise procurorului general al României.

Ministrul Justitiei si-a exprimat speranta ca si parlamentarii vor da curs cererii formulate de Directia Nationala Anticoruptie în cazul fostilor ministri Ecaterina Andronescu, Serban Mihailescu si Valerian Vreme.

Presedintele Traian Basescu declara, în 3 octombrie, ca a a studiat buna parte din cele 13 bibliorafturi care au fost trimise si crede ca acest caz „trebuie anchetat cât mai rapid pâna la capat”. Otilia Ciocan, mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie