Un anumit tip de fermieri vor fi obligati sa se inregistreze ca PFA

 

Fermierii care primesc subventii mai mari de 5.000 de euro pe an si intra în verificarea de fermieri activi vor trebui sa se înregistreze cel putin ca PFA (persoana fizica autorizata – n.r.), începând din anul 2015, a declarat secretarul de stat în Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR), George Turtoi.

fermieri„În fisa masurilor pe Pilonul II nu mai exista persoana fizica beneficiar eligibil, iar pe pilonul I apare definitia de fermier activ. Acesta are niste interdictii prevazute prin regulament pentru anumite tipuri de activitati care sunt considerate ca nu reprezinta fermierul activ, iar la nivel national noi am mai adaugat câteva. Ca sa faci aceasta verificare, daca solicitantul are sau nu acel domeniu de activitate, este obligatoriu ca în sistem sa introduci domeniul lui de activitate, iar ca sa aiba domeniu de activitate trebuie sa fie minimum PFA pentru ca trebuie sa aiba cod CAEN. Altfel, nu ai cum sa îl verifici daca este sau nu fermier activ”, a spus Turtoi.

Secretarul de stat a precizat ca aceasta conditionalitate din Pilonul II va fi aplicata si pe Pilonul I pentru toti fermierii care primesc mai mult de 5.000 de euro pe an.

„Conditionalitatea accesata va fi aplicata si pe pilonul I pentru toti cei care primesc mai mult de 5.000 de euro pe an si intra în verificarea de fermier activ. Daca nu are cod CAEN nu va lua subventie, iar ca sa aiba cod CAEN trebuie înregistrat la ONRC, cel putin ca PFA, ca sa îi vezi codul CAEN. Vom începe odata cu campania din 2015”, a mentionat oficialul MADR.

Potrivit sursei citate, un efect al acestei masuri se va vedea si în fiscalizarea productiei agricole comercializate. capital.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie