Conflict si mediere (I)
Omenirea a cunoscut conflictul, parabolic vorbind, înca de la savârsirea primul pacat biblic al omului, respectiv pacatul primordial al Evei care, dupa ce a fost harazita sa traiasca în Gradina Edenului împreuna cu Adam, nu si-a putut stapâni curiozitatea (îndemnata si de sarpe) sa nu se înfrupte împreuna cu Adam din fructul (marul) oprit, încalcând astfel porunca lui Dumnezeu, care, pentru savârsirea acestei fapte, a decis definitiv sa-i izgoneasca pe primii oameni din Paradis. Iata deci cum a aparut primul conflict între oameni si Dumnezeu – creatorul lor si s-a manifestat judecata divina fata de vinovatii primului conflict, exprimat printr-un pacat, si anume: pacatul originar care, dupa unele interpretari filozofice derivate din nevoia omului de a se disculpa de pacatul originar, ar reprezenta pedeapsa divina pentru nevoia stringenta de cunoastere a omului[1].
De la aparitia lor primordiala si pâna astazi, conflictele se înmultesc si se înlantuie, descind unele din altele, apar noi conflicte derivate din alte cauze care, la rândul lor se întretaie cu cele existente generând, în acest mod, o retea conflictuala ce necesita, de cele mai multe ori, o abordare responsabila din partea entitatilor implicate. Existenta conflictelor este parte integranta a vietii, care nu poate subzista fara ele.
Omul este o fiinta sociala iar, de-a lungul timpului, multi autori au încercat sa cerceteze natura sociabila a omului conturându-se astfel doua opinii. Unii autori considera ca omul este sociabil prin natura sa[2] în timp ce alti autori opineaza ca omul nu este sociabil de la natura, ci este în mod natural egoist, cautând doar binele propriu, fiind deci insensibil fata de binele altora[3].
Fiind atât de bogata cauzalitatea conflictelor este fireasca si multitudinea teoriilor care încearca sa explice aceasta cauzalitate. Dar, de la analiza conflictului ca relatie sociala va trebui sa trecem la analiza subiectilor conflictului care se determina social si istoric. Unele teorii s-au construit pornind de la aceasta analiza a subiectilor conflictului care face ca acelasi tip de conflict sa îmbrace forme de manifestare diferite, de la o perioada istorica la alta sau de la o comunitate la alta. Cel mai la îndemâna exemplu a fost si este conflictul permanent legat de acapararea, controlul si distributia resurselor. Daca astazi acest conflict perpetuu da impresia ca este diferit si compoarta o conotatie umana fata de epocile precedente, în esenta, pastreaza aceeasi schema ideatica.
Citeste articolul integral pe ziaruldepenet.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!