Obligatiile catre Fisc si primarii vor putea fi platite si online

 

Ministerul Finantelor Publice va publica în 10 zile un proiect de ordonanta care prevede platile cu cardul la ghiseele ANAF, dar si plati online pentru sumele datorate, precum si posibilitatea contribuabililor de a efectua platile catre Fisc, primarii si alte institutii publice în acelasi loc.

plata online„Proiectul are mai multe componente, nu numai plata cu cardul la ghiseu, dar si plata cu cardul online si posibil alt acceptator de plata. Daca vom implementa proiectul asa cum îl gândim în momentul de fata cu plata cu cardul, vom fi primii din lume care-l vom face. Ne comparam cu alte agentii fiscale, din câte stim sunt destul de avansati si australienii în acest sens. În momentul când vom iesi cu proiectul de ordonanta vom vedea în ce forma este, dar este foarte posibil sa fim primii din lume care vom avea un astfel de sistem”, a declarat luni ministrul Finantelor Publice, Ioana Maria Petrescu, în conferinta de lansare a platformei ANAF prin care persoanele fizice pot solicita mai multe documente online.

Ea a precizat ca proiectul de ordonanta, anuntat de premierul Victor Ponta, prezent la conferinta, pune bazele legale ale unui astfel de sistem, însa pentru aplicarea sa este nevoie de o perioada mai îndelungata, de 6-12 luni pentru ca o persoana sa-si poata plati taxele cu cardul la ghiseu.

Premierul a precizat ca Guvernul realizeaza cadrul legal si acordurile, investitiile urmând sa fie facute de emitatorii privati (bancile).

La rândul sau, Valentin Mavrodin, directorul Directiei Trezorerie si Contabilitate Publica în MFP, a explicat ca abordarea actului normativ este de a acoperi atât taxele achitate catre ANAF, cât si cele catre primarii.

„Vrem ca trezoreria statului sa devina acceptator de plata, pentru ca problemele întâmpinate de ghiseul.ro (platforma pe care cetatenii pot plati online taxele locale – n.r.) în prezent sunt legate de experienta pe care o au autoritatile locale si costurile pe care le genereaza implementarea unui astfel de sistem. În România sunt peste 3.200 de autoritati publice locale, costurile individuale sunt de 300 euro doar pentru interconectare, vorbim de 1,5 milioane euro extrapolând la toate autoritatile locale. Vrem ca trezoreria statului sa ofere gratuit acest sistem catre toate autoritatile locale”, a afirmat Mavrodin.

El a aratat ca, devenind acceptator, trezoreria poate oferi serviciul de achitare online gratuit pentru toate institutiile publice din România, indiferent de natura obligatiilor de plata. Totodata, toti detinatorii de carduri pot utiliza acest serviciu, scopul fiind de a interconecta toate institutiile publice.

„De asemenea, mai avem un act normativ si lucram cu doua banci mari pilot, cu CEC si BCR, pe un produs unde persoanele fizice clienti ai acestor banci, de peste 7 milioane, pot achita obligatiile gratuit. Acest sistem vrem sa-l conectam la un moment dat cu aplicatiile de internet banking ale bancilor – avem cadrul legal creat – si atunci, daca accesezi o interfata de internet banking, poti sa-ti vezi obligatiile de plata si sa le achiti”, a spus Mavrodin. Raluca Ghinea, mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie