Ministrul Mihnea Costoiu despre echivalarea anilor de studiu din colegiile postliceale cu anii de studiu din facultate

 

Legislatia în vigoare nu permite sub nicio forma echivalarea anilor de studiu din colegiile postliceale cu anii de studiu din facultate, spune ministrul delegat pentru Învatamânt Superior, Mihnea Costoiu, în contextul controverselor legate de admiterea în colegii a absolventilor fara bacalureat.

mihnea costoiuCostoiu a facut, vineri, mai multe precizari cu privire la impactul Ordonantei de Urgenta nr. 49/2014, respectiv al Metodologiei-cadru privind organizarea si functionarea învatamântului tertiar nonuniversitar, asupra sistemului educational.

„Cele doua documente nu modifica în niciun fel conditiile de acces la studiile superioare. Conditia esentiala, respectiv promovarea examenului de bacalaureat, ramâne fundamentala pentru admiterea absolventilor de liceu la cursurile organizate de universitatile de stat sau de cele private”, subliniaza ministrul.

Mihnea Costoiu a mai aratat, pe de alta parte, ca legea nu face nicio mentiune cu privire la „echivalarea” anilor de studiu din cadrul colegiilor. „Legislatia în vigoare nu permite sub nicio forma echivalarea anilor de studiu din colegiile postliceale cu anii de studiu din facultate. Orice declaratie în acest sens este speculativa si lipsita de temei legal. Legea 1/2011, Ordonanta de Urgenta nr. 49/2014, Metodologia-cadru privind organizarea si functionarea învatamântului tertiar nonuniversitar, alaturi de Hotarârea nr. 918/2013 privind aprobarea Cadrului national al calificarilor, fac imposibile si ilegale aceste asertiuni”, precizeaza demnitarul.

Costoiu a aratat si de ce functionarea colegiilor postliceale în cadrul universitatilor reprezinta o solutie pentru sistemul educational românesc: „Tendinta sistemelor de educatie europene este de a încuraja învatamântul tertiar nonuniversitar. Exista domenii si specializari, mai ales cele tehnice, unde universitatile au resursele de infrastructura si resursele umane pentru a instrui absolventi de liceu. Atentie, este vorba de obtinerea unor calificari care nu sunt echivalente studiilor universitare de zi”.

La rândul sau, ministrul Educatiei, Remus Pricopie, a declarat, joi, ca nimeni nu se poate înscrie la facultate daca nu are diploma de Bacalaureat, ci doar la „colegii”, care au statut de scoala postliceala, iar acestia nu primesc la absolvire o diploma de licenta, ci o certificare a calificarii profesionale. gandul.info

Cuvinte cheie: , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie