Nicusor Constantinescu a trimis un memoriu procurorului general al SUA pentru respingerea oricarei cereri de arestare

 

Nicusor Constantinescu a trimis un memoriu procurorului general al SUA, Eric Holder Jr., în care sustine ca justitia româna e controlata de DNA si cere respingerea oricarei cereri de arestare ce va ajunge în SUA pe numele sau, potrivit documentului obtinut de MEDIAFAX.

nicusor constantinescuAgentia MEDIAFAX a obtinut, în exclusivitate, memoriul transmis de Nicusor Constantinescu, joi, la cabinetul Procurorului General al SUA, Eric Holder Jr.

Contactat telefonic, avocatul lui Nicusor Constantinescu, Catalin Dancu, a precizat ca documentul a fost transmis, joi, prin serviciu de curierat rapid cu connfirmare de primire, ca toate documentele anexate memoriului, inclusiv memoriul, au fost traduse si legalizate si ca oficialul american ar trebui sa se pronunte asupra materialului dupa primirea sa.

„Acest memoriu pe care vi-l transmit (cred ca este primul pe care îl primiti din România) este menit a va clarifica cu probe asupra faptului ca în aceasta cauza sistemul judiciar din România în ansamblul sau este imperfect; jusititia prin institutiile sale nu garanteaza realizarea unui proces echitabil, transparent, independent si impartial încalcându-se în mod real prezumtia de nevinovatie a clientului meu”, se arata în preambulul documentului citat.

Avocatul presedintelui suspendat al Consiliului Judetean (CJ) Constanta noteaza ca „…întrucat… a fost emis un mandat international de urmarire si arestare cu consecinta aducerii sale în tara, va solicit respectuos ca în analiza memoriului si a documentelor anexa sa nu dati curs solicitarii autoritatilor române de a pune în aplicare pe teritoriul SUA acest mandat si de a refuza executarea mandatului ca urmare a încalcarii legii (…)”.

Avocatul arata în continuare ca cel pe care îl apara a plecat din România, în scop medical, doar dupa ce a avut încuviintarea procurorului DNA care instrumenteaza cazul sau de coruptie, iar ulterior inteventiei chirugicale din SUA a pus constant la dispozitia sitemului judiciar si de justitie din România documente medicale doveditoare.

Citeste mai departe pe mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie