Grup infractional specializat in traficul de migranti destructurat de procurorii DIICOT
Procurorii DIICOT- Serviciul Teritorial (S.T.) Timisoara împreuna cu politistii de frontiera au destructurat un grup infractional organizat, constituit din cetateni din România, Pakistan si Camerun, specializat în traficul de migranti.
Dupa o monitorizare de cinci luni, procurorii DIICOT au strâns probe din care rezulta suspiciunea rezonabila ca suspectii au constituit un grup infractional organizat, care avea ca scop racolarea, adapostirea, îndrumarea, calauzirea si transportul mai multor cetateni straini, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României catre alte tari din spatiul comunitar, informeaza un comunicat al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) remis luni AGERPRES.
Procurorii DIICOT si politistii de frontiera au organizat duminica prinderea în flagrant a unuia dintre membrii gruparii în timp ce încerca sa scoata ilegal din România patru persoane, cetateni din Congo, Camerun si Pakistan. Un alt grup de migranti format din alte patru persoane astepta într-o locatie din Timisoara sa fie preluat si trecut ilegal peste granita.
În urma actiunilor întreprinse în judetele Timis, Alba si municipiul Bucuresti, în cursul zilei de duminica si luni dimineata, au fost retinute 22 de persoane din Pakistan, România, Camerun, Congo si Afganistan, dintre care unsprezece persoane sunt suspectate a fi membri ai grupului infractional organizat specializat în trafic de migranti.
Citeste mai departe pe agerpres.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!