ANAF isi modifica cadrul de reglementare procedurala. Deciziile de impunere vor putea fi emise doar pe baza controalelor DGAF
ANAF va modifica reglementarile procedurale astfel încât, în anumite cazuri, controalele si procesele verbale încheiate de inspectorii de la Directia Generala Antifrauda Fiscala (DGAF) sa fie temei pentru emiterea deciziei de impunere catre firme, fara a mai fi necesara trimiterea inspectiei fiscale.
„O sa vedeti ca o sa mergem pe un anumit segment al controalelor, unde procesul verbal, va trebui sa modificam procedura, evident, unde procesul verbal al structurii de antifrauda, în exercitarea controlului operativ, va fi temei pentru încheierea unui raport de inspectie fiscala si emiterea deciziei de impunere (…) Antifrauda, ca structura de control operativ, ca nu e inspectie fiscala, este impropriu ce am zis RIF (raport de inspectie fiscala – n.r.), o sa îl denumim altfel, va putea fi temei al emiterii deciziei de impunere pe anumite segmmente de activitate, pentru ca nu are rost sa mai plimbam si inspectia pâna acolo, daca sunt lucruri constatate cert. Vom modifica cadrul de reglementare procedurala”, a declarat pentru MEDIAFAX presedintele ANAF, Gelu Stefan Diaconu.
El a aratat ca întreaga activitate a Directiei Antifrauda se deruleaza pe actiuni planificate anterior, având criterii certe de selectare, si nimeni nu se deplaseaza în control la o firma fara ca aceasta actiune sa fi fost planificata anterior la nivel de cod unic de înregistrare al fiecarei firme, întrucât inspectorii ar risca sa fie eliberati din functie.
„Ca sa nu mai circule în spatiul public tot soiul de vorbe ca aia vin cu controalele la comanda. 70, 80 % din aceste controale sunt bazate si pe informatii care vin si de la alte structuri”, a adaugat Diaconu.
Potrivit sefului Fiscului, Directia Generala Antifrauda a calculat în acest an obligatii ale firmelor care trec de 300 de milioane de euro, cu certitudinea încasarilor de minimum 80% întrucât sunt masuri asiguratorii instituite.
„De ce va spun asta? Pentru ca în perceptia publica s-a încetatenit ca au venit astia si controleaza, rup toti chioscarii, toti buticarii, în loc sa-si vada de marele retele. Va asigur ca pâna la sfârsitul anului în programul de activitate antifrauda ponderea controalelor micilor afaceri atinge maximum 20%”, a completat Diaconu.
El a explicat ca numai în luna iulie au fost stabilite si atrase la bugetul de stat 56,5 milioane de lei pe fiecare regionala atât din confiscari, cât si din masuri asiguratorii pe cazuistica penala.
„Daca anul trecut Garda Financiara a functionat, din iulie a început sa nu mai functioneze, ca aflase de reorganizare. Daca vom compara semestrul întâi de anul asta cu semestrul întâi de anul trecut, am controlat cu 58% mai putini agenti economici, iar constatarile, care înseamna veniturile suplimentare din sume confiscate, din amenzi, din masuri asiguratorii instituite pe cazuista penala, vorbim de venituri suplimentare certe, palpabile, nu pe fantome, cum stabileau tovarasii din Garda, sunt de zece ori mai mari”, a adaugat Diaconu.
Pe de alta parte, seful ANAF a aratat ca prin restructurarea institutiei s-a creat un mecanism care începe sa lucreze de la sine, precizând ca si daca si-ar propune nu ar putea sa opreasca verificarea unei firme. Ovidiu Tempea, mediafax.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!