Vicepremierul Daniel Constantin sustine ca TVA-ul la paine ramane la 9%
Taxa pe Valoarea Adaugata (TVA) la pâine si pe lantul de productie va ramâne la 9%, indiferent de discutiile care vor avea loc în perioada urmatoare cu Fondul Monetar International (FMI), a declarat, sâmbata, vicepremierul Daniel Constantin, ministru al Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, la târgul de produse traditionale din curtea Ministerului Agriculturii.
„Exista un angajament al ministerelor si în primul rând al premierului de a nu reveni la TVA 24% la pâine, indiferent de discutiile care vor avea loc în perioada urmatoare cu FMI. TVA la pâine si pe lantul de productie va ramâne la 9%. Eu sper ca vom obtine rezultate bune si vom putea extinde aceasta masura absolut necesara. Se fac analize pe lapte, carne si pe legume si fructe, acestea sunt principalele domenii vizate”, a spus ministrul Agriculturii.
Vicepremierul Daniel Constantin a precizat ca în septembrie vor fi anuntate efectele reducerii TVA la pâine la 9%, dupa un an de la intrarea în vigoare a acestei masuri.
„În septembrie vom avea rezultate în ceea ce priveste reducerea TVA la pâine, însa noi am discutat cu doamna ministru Petrescu (n.r. ministrul Finantelor Publice) si vom mai avea si saptamâna viitoare o întâlnire. Avem întâlniri foarte dese, inclusiv cu reprezentanti din partea industriei, în care discutam despre evaziunea din agricultura, pentru ca vrem sa realizam anumite progrese în aceste domenii. Am discutat si despre reducerea TVA. Noi la minister vom face analize, la fel si cei de la MFP si pe urma vom putea decide în ce directie mergem”, a adaugat seful MADR.
Masura de reducere a TVA la 9% la pâine a condus în primele sase luni de aplicare la scoaterea la suprafata a 142.000 de tone de faina si pâine, care pâna în septembrie 2013 erau produse la negru, iar evaziunea fiscala a fost diminuata pentru un semestru cu 18% la pâine si cu 20% la faina, în timp ce populatia a beneficiat de o reducere de pret în medie cu 12%, potrivit datelor anuntate de ministrul Agriculturii în luna aprilie a acestui an.
Guvernul analizeaza posibilitatea reducerii, de la 1 ianuarie 2015, a taxei pe valoare adaugata (TVA) la fructe, legume si produse bio, a anuntat, pe 29 aprilie, premierul Victor Ponta. Acesta a declarat ca Guvernul va efectua, în toamna, o analiza dupa un an de aplicarea TVA redusa la pâine, iar în baza acestor date sa extinda aria produselor cu TVA redusa, în prima etapa la legume si fructe.
„Sunt foarte hotarât ca de la 1 ianuarie sa aplicam aceasta reducere la legume, fructe, produse bio. Legumele si fructele reprezinta un domeniu extrem de sensibil la evaziune fiscala. La legume si fructe este o mare evaziune fiscala si este o concurenta neloiala producatorilor autohtoni”, a afirmat Ponta.
Pe de alta parte, Federatia Nationala PRO AGRO a lansat în aprilie o campanie de promovare a obiectivului de reducere a TVA la carne la 5%, începând cu 1 ianuarie 2015.(AS — autor: Mariana Nica, editor: Magdalena Tanasescu), agerpres.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!