Ministerul Sanatatii va achizitiona vaccin antigripal de aproape 7 milioane de lei

 

Ministerul Sanatatii va achizitiona vaccin antigripal de aproape 7 milioane de lei, productia de vaccin antigripal de la Cantacuzino neputând fi reluata întrucât institutul nu are autorizatie si, mai mult, este implicat într-un proces penal, a declarat pentru MEDIAFAX ministrul Nicolae Banicioiu.

Nicolae BanicioiuMinistrul Sanatatii a spus ca a solicitat Comitetului National de Vaccinologie sa faca o analiza asupra situatiei vaccinarilor.

„Trebuie sa vedem ce poate fi mentinut si ce poate fi schimbat. Ma refer atât la vaccinurile împotriva hepatitei B, BCG (împotriva tuberculozei, n.r.) si vaccinul antigripal. Vom face eforturi pentru a achizitiona vaccinurile de la producatorii existenti. Anul acesta ne-am confruntat cu probleme în identificarea unor producatori care produc vaccinurile BCG si hepatitic B, dar am reusit sa gasim si sa asiguram cantitatile necesare”, a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Sanatatii, Nicolae Banicioiu.

Potrivit ministrului, au fost încheiate toate procedurile necesare achizitionarii centralizate a vaccinurilor BCG si hepatitic B, proceduri demarate înca de la începutul acestui an.

„Saptamâna trecuta au fost receptionate cele 513 000 de doze de vaccin BCG care au fost distribute în unitatile din teritoriu pentru reînceperea imunizarilor. Pâna la sfârsitul acestei luni vor fi receptionate si 50 000 de doze de vaccin hepatitic B. În anul 2014, Ministerul Sanatatii va achizitiona cantitatea de 500.000 doze vaccin antigripal în valoare estimata de 6.950.000 lei pentru campania de imunizare gratuita a persoanelor cu risc de îmbolnavire”, a precizat ministrul Sanatatii..

Procedurile de achizitie pentru vaccinul antigripal au fost demarate, iar miercuri, a fost publicata documentatia în SEAP.

„Vaccinul gripal va fi achizitionat de la producatorul care va fi declarat câstigator în cadrul licitatiei centralizate organizate de MS. De acum încolo, în fiecare an, în decembrie vom avea planul national de vaccinare. Achizitiile vor fi pe perioada lungi, ca sa nu mai fie sincope. Pentru ca sunt din ce în ce mai putini producatori si daca iei pe un an nu mai sunt interesati. Legat de Cantacuzino, nu vor fi vaccinuri nici în 2014. Institutul Cantacuzino nu are autorizatie pentru productia de vaccin. Suntem foarte circumspecti având în vedere problemele de anul trecut, procesul penal care este în derulare”, a adaugat ministrul. Elvira Gheorghita, mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie