Vodafone, Orange şi OTE au investit aproape opt miliarde de euro în România
Grupurile Vodafone, Orange şi OTE au investit până în prezent aproape opt miliarde de euro în dezvoltarea subsidiarelor din România şi au anunţat că vor continua să aloce fonduri în acest sens odată cu licitaţia pe care ANCOM o va organiza în acest an pentru licenţele de telefonie mobilă, scrie Medifax.
În cazul Vodafone România, investiţiile grupului britanic au însumat 2,8 miliarde de euro în ultimii 15 ani, odată cu lansarea operaţiunilor pe piaţa românească.
„Industria telecom a transformat viaţa românilor şi a influenţat semnificativ modul şi dinamica dezvoltării economice a României în ultimii 15 ani. De la intrarea în România, Vodafone a investit 2,8 miliarde de euro pentru dezvoltarea operaţiunilor de pe piaţa românească”, a declarat directorul general al companiei, Inaki Berroeta, prezent la un eveniment de specialitate.
El a adăugat că situaţia economică din România, mai ales în domeniul telecom, este extrem de dificilă şi concurenţială.
„Clienţii cer din ce mai mult, peste previziunile noastre, mai ales pe segmentul de date, iar creşterea din acest domeniu va fi în continuare susţinută în următorii ani, iar o astfel de evoluţie a pieţei telecom necesită investiţii semnificative din partea operatorilor”, a mai spus Berroeta.
Orange a investit peste două miliarde de euro în România
La rândul său, directorul general al Orange România, Jean-François Fallacher, a afirmat că investiţiile grupului francez au depăşit două miliarde de euro de la lansarea operaţiunilor pe piaţa românească, în 1997.
„Cu peste 2.500 de salariaţi în România, grupul Orange este interesat de piaţa locală şi va continua să aducă tehnologii de vârf clienţilor”, a spus Fallacher care estimează că Orange a ajutat la crearea altor 6.000 de locuri de muncă pe piaţa românească.
„Orange a investit peste 110 milioane de euro anul trecut în România”, a declarat pentru gândul Fellacher. Preşedintele Orange România a subliniat că operatorii telecom şi-ar dori ca licenţele de telefonie mobilă pe care ANCOM le va scoate la licitaţie anul acesta să fie acordate pe termen lung, având în vedere investiţiile pe care şi le asumă companiile pe piaţa românească sunt, de asemenea, pe termen lung.
„Cu cât mai îndelungat, cu atât mai bine. Patru ani ar fi mult prea puţin. Zece ani ar fi mai bine, însă ideal ar fi 15 ani, astfel încât să existe stabilitate şi predictibilitate pe piaţă”, a mai adăugat Fellancher.
Cu privire la posibilitatea intrării unui nou operator pe piaţa din România, directorul Orange România ne-a declarat că „după cum le-am spus şi autorităţilor, ne place şi respectăm competiţia”.
Grupul OTE a investit trei miliarde de euro în dezvoltarea afacerilor din România
Şeful Cosmote România şi Romtelecom, Stefanos Theocharopoulos, a spus că grupul OTE a investit trei miliarde de euro în dezvoltarea operaţiunilor subsidiarelor din România, care numără aproape 10.000 de angajaţi.
„Cosmote va participa la licitaţia pe care autoritatea de reglementare o va organiza pentru licenţele de telefonie mobilă. Investiţiile în dezvoltarea infrastructurii telecom sunt foarte importante pentru că sunt pe termen lung, angajează resurse semnificative din partea operatorilor şi contribuie la dinamica investiţiilor străine directe în România”, a spus Theocharopoulos.
El a adăugat că nivelul taxei de licenţă trebuie stabilit „cu atenţie” pentru a asigura premizele susţinerii investiţiilor pe care operatorii trebuie să le realizeze în dezvoltarea infrastructurii.
„O taxă prea mare poate diminua fondurile pe care operatorul le va aloca în viitor pentru dezvoltarea reţelei”, a mai spus şeful Cosmote România şi Romtelecom.
Autoritatea de reglementare în comunicaţii, ANCOM, va lansa miercuri în dezbatere publică documentele licitaţiei pentru acordarea licenţelor de spectru radio pentru comunicaţii mobile în benzile de 800, 900, 1.800 şi 2.600 MHz.
Românii plătesc cele mai mici facturi de telefonie mobilă din Europa
Venitul mediu lunar pe abonat (ARPU – average revenue per user n.r.) încasat de operatorii din România este de circa 6,9 euro, cel mai mic din Europa, se arată într-un studiu realizat de KPMG România.
Astfel, în Polonia, ARPU se situează în jurul valorii de 18 euro pe lună, în timp ce în Marea Britanie venitul mediu lunar pe abonat este de 47 de euro. „Consumatorii din România vor calitate premium la un preţ minim”, a precizat Mihai Rada, director KPMG România în cadrul unei conferinţe organizate marţi de Asociaţia Operatorilor Mobili din România (AOMR).
În opinia sa, venitul mediu lunar a atins acest nivel deoarece „a crescut puterea de negociere a consumatorului pe fondul unei competiţii acerbe între operatori, dar şi ca urmare a reglementărilor ANCOM dintre care amintesc portabilitatea numerelor de telefon şi obligativitatea operatorului de a debloca un număr din reţea”, a mai adăugat Rada.
Contribuţiile principalilor cinci operatori telecom de pe piaţa locală, respectiv Cosmote, Orange, Romtelecom, RDS&RCS şi Telemobil, la economia românească au fost de peste 1,6 miliarde de euro (7 miliarde de lei), potrivit cercetării KPMG.
Astfel, salariile plătite de operatorii telecom până în prezent se ridică la suma de 82,6 milioane de euro (374 milioane de lei), achiziţiile de mijloace fixe şi servicii de la alţi furnizori au fost de circa un miliard de euro (4,2 miliarde de euro), iar contribuţiile la stat au fost de 50 de milioane de euro (2,1 miliarde de lei), a mai arătat Rada.
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!