Purtatorul de cuvant al MAE: Ungaria nu are dreptul de a cere Romaniei autonomie pe criterii etnice conform Tratatului bilateral
Tratatul bilateral nu da Ungariei dreptul de a cere României sa ia masuri în privinta autonomiei teritoariale pe criterii etnice, a precizat, vineri, purtatorul de cuvânt al MAE, Brândusa Predescu, în replica la o serie de declaratii de la Budapesta pe aceasta tema.
„Pozitia pe care ministrul român de Externe a exprimat-o ieri (joi, la Izvorul Muresului – n.r.) este cât se poate de clara si nu este cazul sa o explicam suplimentar: tratatul politic bilateral de buna vecinatate din 1996, conform art 15. si anexei la tratat, nu da dreptul Ungariei sa ceara României sa adopte masuri care sa implice autonomia teritoriala pe criteriu etnic sau drepturi colective pentru minoritati, iar Ungaria a acceptat acest lucru prin textul tratatului. Acesta este singurul aspect cu privire la care se poate spune ca autonomia este o chestiune bilaterala”, a declarat Brândusa Predescu, într-un comunicat.
Purtatorul de cuvânt al MAE sugereaza partii ungare „sa citeasca Tratatul cu atentie si sa respecte prevederile sale”. „În ceea ce priveste relatia României cu cetatenii sai, aceasta nu priveste niciun alt stat, inclusiv Ungaria”, a punctat Predescu.
Pe de alta parte, purtatorul de cuvânt precizeaza ca Ministerul de Externe de la Bucuresti a luat nota de faptul ca MAE ungar sustine, prin purtatorul sau de cuvânt, ca „initiativele Ungariei nu vizeaza obtinerea autonomiei teritoriale”, ceea ce reprezinta „un progres fata de discursul recent din România al premierului Orban, care spunea ca: „Daca maghiarii din Transilvania ar ajunge în situatia în care sa nu primeasca de la statul român resursele care li se cuvin, atunci pot conta pe sustinerea Ungariei (…). De multe ori, în Occident, disputa pe tema autonomiei este si o problema financiara”.
Ministrul de Externe, Titus Corlatean, spune ca declaratiile decidentilor politici din Ungaria care îndeamna la autonomii pe criteriul etnic pun sub semnul întrebarii valabilitatea tratatului politic bilateral dintre România si Ungaria, putând însemna chiar o „violare” a acestuia.
„Fiecare declaratie a unui decident politic din Ungaria care îndeamna la drepturi colective si la autonomii teritoriale pe criteriul etnic aici, în România, formulate nu o data pe teritoriul românesc, înseamna, în cel mai bun caz, un mare semn de întrebare pus asupra valabilitatii tratatului politic bilateral dintre România si Ungaria, chestiune foarte grava sau poate însemna chiar o violare, o contestare a acestui tratat”, a declarat, joi, la Universitatea de vara de la Izvoru Muresului, ministrul de Externe, Titus Corlatean.
Citeste mai departe pe mediafax.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!