Dezbaterile in dosarul ICA se reiau marti. Judecatorii au respins toate cererile avocatilor privind administrarea unor probe

 

Dezbaterile în dosarul privind privatizarea Institutului pentru Cercetari Alimentare (ICA) se vor relua marti la Curtea de Apel Bucuresti, dupa ce judecatorii au respins luni cererile avocatilor privind administrarea unor probe.

dan voiculescuMarti, urmeaza ca avocatii sa-si sustina pledoariile finale. Va urma ultimul cuvânt al inculpatilor, fiind posibil ca acesta sa fie si ultimul termen al procesului.

Sedinta de judecata de luni a tinut mai bine de 11 ore, iar la sfârsit procurorul DNA a cerut pedepse mai mari pentru toti inculpatii din dosar, inclusiv pentru Dan Voiculescu, în cazul caruia procurorul a solicitat aplicarea prevederilor din noul Cod penal, unde infractiunea de care este acuzat acesta are o limita maxima de 10 ani închisoare.

Avocatul lui Dan Voiculescu, Gheorghita Mateut, a depus doua cereri de recuzare a judecatorilor care se ocupa de acest dosar, Camelia Bogdan si Mihai Alexandru Mihalcea, însa solicitarea sa a fost respinsa.

De asemenea, cei doi judecatori au respins toate cererile avocatilor de administrare a unor probe, respectiv audierea lui Traian Basescu în legatura cu emiterea de catre acesta, pe vremea când era primar general al Capitalei, a unei autorizatii de construire pentru terenul unde se afla ICA; audierea fostilor ministri ai Agriculturii Dacian Ciolos si Ilie Sârbu, cu privire la o hotarâre de guvern din anul 2002, prin care s-a dispus transformarea ICA din institut aflat în subordinea Academiei de Stiinte Agricole în societate comerciala în subordinea ADS.

Judecatorii au respins si cererile privind efectuarea unor expertize tehnice si financiare pentru evaluarea activelor si actiunilor ICA la momentul privatizarii, magistratii nefiind de acord nici ca Flavius Pop si Corneliu Popa, inculpati în dosar, sa fie suspusi testului poligraf.

Singurele probe admise de judecatori au fost acte medicale depuse de o parte din inculpati, precum si mai multe înscrisuri.

Dan Voiculescu a fost trimis în judecata în decembrie 2008 de procurorii DNA, în calitate de actionar majoritar al SC Grupul Industrial Voiculescu si Compania (Grivco) SA Bucuresti, de membru al Adunarii Generale a Actionarilor si al Consiliului de Administratie ale ICA si de membru al AGA si director general al SC „Bioprod” SA Bucuresti.

Procurorii anticoruptie au retinut în sarcina acestuia infractiunile de folosire de catre o persoana care îndeplineste o functie de conducere într-un partid a influentei si autoritatii date de aceasta calitate în scopul de a obtine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, precum si de spalare de bani, ambele infractiuni savârsite în forma continuata.

În acest dosar a mai fost trimis în judecata fostul administrator al SC „Benefica” SA Bucuresti (firma din grupul Grivco) Jean-Catalin Sandu, pentru complicitate la infractiunea de stabilire, cu intentie, a unei valori diminuate fata de valoarea comerciala reala a bunurilor apartinând agentilor economici la care statul este actionar.

De asemenea, Gheorghe Mencinicopschi, directorul general si membru al AGA si, ulterior, al CA al ICA SA Bucuresti, a fost trimis în judecata pentru abuz în serviciu contra intereselor publice si fals în înscrisuri sub semnatura privata.

În septembrie 2013, Tribunalul Bucuresti a dat sentinta în acest dosar, Dan Voiculescu fiind condamnat la cinci ani închisoare, iar Gheorghe Mencinicopschi a primit sase ani închisoare cu executare.(A — autor: Eusebi Manolache, editor: Claudia Stanescu), agerpres.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie