Consiliul Superior al Magistraturii a hotarat suspendarea din functie a judecatoarelor Gabriela Barsan si Corina Corbu de la ICCJ

 

Sectia pentru judecatori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotarât vineri suspendarea din functie a judecatoarelor Gabriela Bârsan si Corina Corbu de la Înalta Curte de Casatie si Justitie, dupa ce acestea au fost trimise în judecata de DNA pentru coruptie.

csmPotrivit unui comunicat al DNA remis joi, Gabriela Bârsan, presedinte al Sectiei de contencios administrativ si fiscal din cadrul ÎCCJ, este acuzata de doua infractiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice; luare de mita; folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informatii care nu sunt destinate publicitatii si permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii si trafic de influenta.

Corina Corbu este acuzata de complicitate la favorizarea faptuitorului.

În acelasi dosar au fost deferiti justitiei, Anton Pandrea si Iuliana Pusoiu, magistrati la ÎCCJ, avocatii Radu si Claudia Silinescu Gherbovan, omul de afaceri Gabriel Chiriac si Florian Ionescu, soferul Gabrielei Bârsan, angajat la ÎCCJ.

Procurorii DNA sustin ca Gabriela Bârsan si Iuliana Pusoiu au primit de la omul de afaceri Gabriel Chiriac bunuri si servicii (petreceri la restaurante exclusiviste din Paris si Bucuresti, vacante în strainatate, calatorii cu avionul, obiecte vestimentare de lux), în schimbul unor decizii favorabile în dosare în care erau implicate firme ale acestuia.

Corina Corbu este acuzata ca le-a anuntat pe Gabriela Bârsan si Iuliana Pusoiu ca pe numele lor au fost emise autorizatii de interceptare a convorbirilor.(AS-autor: Eusebi Manolache, editor: Mihai Simionescu), agerpres.ro

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie