Suflu nou la Departamentul pentru Energie. Peste 30 de posturi destinate tinerilor absolventi
Departamentul pentru Energie a demarat procedurile pentru scoaterea la concurs, în urmatoarele luni, a peste 30 de posturi destinate tinerilor absolventi, potrivit unui comunicat al institutiei.
Ministrul delegat pentru Energie, Razvan Nicolescu, s-a întâlnit, joi, cu tinerii stagiari care au ales Departamentul pentru Energie, în cadrul celei de-a doua editii a programului de internship demarat la nivelul administratiei publice centrale de catre Guvernul României.
‘Sistemul energetic românesc are nevoie de o schimbare. Exista o rezistenta foarte mare la schimbare, iar schimbarea poate fi facuta numai cu ajutorul unor oameni noi, tineri, care au studii în strainatate, si nu de catre cei care de 25 de ani se afla în diverse functii publice si se agata cu disperare de ele’, a declarat ministrul, citat în comunicat.
‘Valorile Departamentului pentru Energie sunt profesionalismul, integritatea si transparenta. Am fi bucurosi daca la finalul stagiilor de practica cel putin unii dintre acesti stagiari vor fi de acord sa se alature proiectului nostru de schimbare fundamentala a sistemului’, a mai spus Razvan Nicolescu.
Joi, 160 de tineri au început stagiile de practica la Guvernul României, în cadrul ministerelor, dar si în cadrul altor institutii, asa cum s-a întâmplat la prima editie a programului de internship, care a avut loc în 2013. economica.net
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!