Presedintele Traian Basescu cere reexaminarea ordonantei de modificare a legii care diminueaza raspunderea penala a medicilor

 

Presedintele Traian Basescu a semnat luni cererea de reexaminare asupra Legii privind aprobarea OUG 2/2014, aratând ca, prin reglementarea ca medicul nu e functionar public, medicilor li se diminueaza raspunderea penala pentru toate infractiunile la care subiectul activ este un functionar public.

medic rezidentLegea privind aprobarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului 2/2014 pentru modificarea si completarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sanatatii, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative a fost adoptata de Camera Deputatilor, pe 24 iunie, în calitate de Camera decizionala, cu 309 voturi “pentru” si trei abtineri.

Potrivit Presedintiei, articolul I pct. 38 al legii transmisa spre promulgare prevede modificarea alineatului (2) al Articolului 375 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sanatatii, dupa cum urmeaza: ”Având în vedere natura profesiei de medic si obligatiile fundamentale ale medicului fata de pacientul sau, medicul nu este functionar public si nu poate fi asimilat acestuia”.

“Prin aceasta modificare a Legii nr. 95/2006 medicii nu mai pot fi asimilati în categoria functionarilor publici în sensul legii penale, care considera functionar public, potrivit Articolului 175 alineat (2) din Codul Penal, orice persoana «care exercita un serviciu de interes public pentru care a fost învestita de autoritatile publice sau care este supusa controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public»”, precizeaza seful statului.

Astfel, potrivit presedintelui, prin modificarile operate de Articolul I pct. 38 al legii transmisa spre promulgare, medicilor li se diminueaza raspunderea penala pentru toate infractiunile la care subiectul activ este un functionar public, în sensul legii penale.

“Daca asemenea fapte nu ar fi descurajate prin mijloacele dreptului penal, valorile fundamentale, ocrotite de Codul Penal, valori de rang constitutional, precum statul de drept, democratia, respectarea Constitutiei si a legilor, care sunt consacrate, prin Articolul 1 alin. (3) si (5) din Legea fundamentala, printre valorile supreme, ar fi încalcate”, se precizeaza în cererea de reeexaminre. Valentina Postelnicu, mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie