Peste 12.000 de dosare inregistrate in 2013 la instantele din Romania in legatura cu legea privind retinerea datelor

 

Peste 12.000 de dosare în legatura cu Legea 82/2012 privind retinerea datelor, asa-numita Legea ”Big Brother”, au fost înregistrate în 2013 la instantele din România, a declarat pentru AGERPRES judecatorul Horatius Dumbrava, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

horatius dumbravaPotrivit unei statistici a CSM, invocata de Dumbrava, în 2013, la judecatorii au fost înregistrate 11.244 de dosare noi pe Legea 82/2012, la tribunale — 1.044 iar la curti de apel — 34.

Dumbrava a mentionat ca în primele sase luni ale anului curent au fost înregistrate mai putine dosare comparativ cu anul anterior, respectiv aproximativ 3.000 de cauze.

Reprezentantul CSM a subliniat ca, la 24 iunie, Sectia pentru judecatori a hotarât sesizarea Inspectiei Judiciare pentru a verifica la instante situatia cauzelor care au ca obiect cererile de autorizare a interceptarilor si înregistrarilor audio sau video în cursul urmaririi penale, precum si cererile formulate în temeiul Legii 82/2012 privind retinerea datelor.

„Sectia de judecatori a sesizat înca din aprilie o crestere exploziva a numarului de cauze înregistrate pe rolul instantelor pe Legea 82/2012. Sigur ca, în raport cu aceste cifre foarte mari, pentru ca reprezinta peste 6% din volumul total de dosare la nivelul judecatoriilor si 2% din volumul total al tribunalelor, am solicitat o verificare pe care sa o efectueze Inspectia Judiciara. Este interesant de vazut ce se întâmpla în aceste dosare, aceste mii de dosare”, a afirmat Dumbrava.

El a subliniat ca acest lucru este legat si de modul în care Curtea Constitutionala a României (CCR) a înteles sa admita exceptia de neconstitutionalitate, daca întreaga lege a fost admisa ca fiind neconstitutionala pe motive formale.

„Trebuie observat ca se spune în comunicat ca art. 152 din Codul de procedura penala ramâne în vigoare, nu a fost constatat neconstitutional. Articolul 152 se refera exact la obtinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de retele publice de comunicatii electronice. La o prima evaluare a continutului comunicatului — sigur, asteptam motivarea — se pare ca de fapt CCR nu a respins ideea obtinerii de date generate sau prelucrate de furnizorii de retele publice de comunicatii electronice din moment ce nu a constatat neconstitutionala dispozitia din Codul de procedura penala. A constatat neconstitutionala doar legea speciala, de aplicare a acestui articol 152, ceea ce înseamna ca Parlamentul si Guvernul, care este initiatorul, trebuie ca în 45 de zile sa dea o lege speciala care sa vina în concordanta cu decizia CCR”, a aratat el.

Judecatorul a adaugat ca o alta situatie este în cazul constatarii de catre CCR a faptului ca prin Legea 82/2012 s-au adus atingere drepturilor si libertatilor fundamentale, cum ar fi dreptul la viata privata.

„Sigur e o mare problema cu dosarele aflate pe rol, pentru ca îmi e greu sa-mi imaginez daca, de la momentul publicarii deciziei în Monitorul Oficial, drepturile si libertatile fundamentale sunt încalcate iar înainte nu. Adica instantele trebuie sa aprecieze daca nu cumva, si la momentul la care au admis acestea ca probe în dosarele penale, ele însele, prin modul de formulare prin Legea 82/2012, nu au încalcat dreptul la viata privata a persoanelor”, a explicat Dumbrava.

Curtea Constitutionala a decis marti ca sunt neconstitutionale dispozitiile Legii 82/2012 privind retinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de retele publice de comunicatii electronice.

„În urma deliberarilor, Curtea Constitutionala, cu unanimitate de voturi, a admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca dispozitiile Legii nr.82/2012 privind retinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de retele publice de comunicatii electronice si de furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului, precum si pentru modificarea si completarea Legii nr.506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal si protectia vietii private în sectorul comunicatiilor electronice sunt neconstitutionale. Cu unanimitate de voturi, a respins ca neîntemeiata exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art.152 din Codul de procedura penala”, se arata într-un comunicat postat marti pe site-ul CCR.

Decizia CCR este definitiva si general obligatorie si se comunica celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si instantelor care au sesizat Curtea.(AS — autor: Madalina Cochinescu, editor: Florin Marin), agerpres.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie