Romeo Stavarache suspendat din functia de primar pe perioada de detentie preventiva

 

Primarul Bacaului, Romeo Stavarache, a fost suspendat, miercuri, din functie printr-un ordin emis de prefectul judetului, Dorian Pocovnicu, masura „valabila pe perioada de detentie preventiva” a edilului-sef al municipiului.

romeo stavaracheViceprimarul Vasile Tescaru a preluat, potrivit aceleiasi decizii a prefectului, atributiile primarului.

Prefectul Dorian Pocovnicu a declarat, pentru AGERPRES, ca a preluat „monitorizarea tuturor investitiilor importante aflate în derulare în municipiu si care beneficiaza de fonduri europene ori guvernamentale”.

„Am rugat si, în acelasi timp, am avertizat în cursul acestei zile societatile comerciale care desfasoara asemenea lucrari în municipiul Bacau sa nu profite, în vreun fel, de actuala situatie din administratia municipiului, sa respecte întru-totul termenii contractuali”, a precizat prefectul bacauan.

Dorian Pocovnicu a mai spus ca în acelasi scop l-a convocat pe viceprimarul Vasile Tescaru „pentru a evalua exact stadiul lucrarilor si a constatat ce actiuni trebuie întreprinse, astfel încât cetatenii Bacaului sa beneficieze, fara nici un obstacol, de finalizarea investitiilor la termen”.

„Vorbim de bani europeni investiti ori alocati de guvern municipiului. Doresc sa aratam ca Bacau nu este un oras fara stapân în care fiecare poate face ce vrea el”, a mai spus prefectul Pocovnicu.

Municipiul Bacau mai are în prezent doar un viceprimar, Vasile Tescaru, ca urmare a demisiei anuntate acum o luna de catre celalalt adjunct al primarului, Mihai Sustac. Acesta îsi motivase decizia prin existenta unor probleme personale, dar în administratia locala se vorbeste despre o retragere ca urmare a faptului ca la revenirea sa din concediu ar fi gasit documente semnate cu numele sau de alte persoane, deocamdata nedezvaluite.

Ca urmare a actualei situatii din conducerea municipalitatii, prefectul Dorian Pocovnicu a declarat ca „va impulsiona legal” Consiliul Local sa decida, cât mai curând, în conformitate cu stipularile legale, desemnarea unui membru al sau în preluarea temporara a functiei de viceprimar.

„Am si sugerat, de altfel, Consiliului Local, în cursul zilei de joi, sa purceada la rezolvarea acestei probleme a municipalitatii”, a precizat Dorian Pocovnicu.

Toti cei trei primari alesi dupa 1989 în municipiul Bacau au avut diferite probleme.

Astfel, liberalul Ioan Liciu, ales primar în 1992, a fost implicat în mai multe scandaluri de ordin „bahic”, nestiindu-se mai nimic despre el în prezent.

Dumitru Sechelariu, ales primar de doua ori în 1996, ca independent si 2000 din partea PSD, a fost arestat, dupa încheierea celui de-al doilea mandat, pentru acte de coruptie. Procesul început în urma cu noua ani pe parcursul caruia a fost achitat de Tribunalul Judetean si Curtea de Apel Bacau se afla pe rol, în prezent, la Înalta Curte de Casatie si Justitie, chiar daca Sechelariu a murit de mai bine de un an si jumatate.

La rândul sau, Romeo Stavarache, dupa ce în urma cu doua luni fusese acuzat de procurori pentru abuz în serviciu, a fost retinut joi, împreuna cu doi patroni de firme media din Bacau, Liviu Goian si Liviu Cenuse pentru luare de mita. O instanta a Curtii de Apel a decis în seara aceleiasi zile sa fie eliberat sub control judiciar, dar pentru încalcarea dispozitiilor hotarârii judecatoresti, respectiv efectuarea de convorbiri si întâlniri interzise, Romeo Stavarache a fost, marti, încarcerat preventiv pentru 30 de zile la solicitarea procurorilor DNA de catre magistrati ai Curtii de Apel Bacau.(AS — autor: Cornel Cepariu, editor: Cristian Anghelache), agerpres.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie