Propunerea actualizata de Acord de Parteneriat 2014-2020 va fi trimisa Comisiei Europene pana la sfarsitul lunii iunie

 

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, declara ca propunerea actualizata de Acord de Parteneriat 2014-2020 va fi trimisa Comisiei Europene pâna la sfârsitul lunii iunie, estimând ca documentul va fi semnat în aceasta vara.

eugen teodoroviciMinistrul Eugen Teodorovici a facut, vineri, o vizita de lucru la Bruxelles, în timpul careia a avut o serie de întrevederi cu reprezentantii Comisiei Europene.

„Am discutat cu reprezentantii Comisiei Europene recomandarile privind propunerea de Acord de Parteneriat 2014-2020. Principalele aspecte discutate au vizat majorarea alocarii financiare pentru proiectele de mediu, inclusiv biodiversitate. Pentru a mari numarul de proiecte de mediu care vor putea fi implementate, partea româna a propus cresterea nivelului cofinantarii asigurate de la bugetul de stat, de la 13% la 28%, în conditiile mentinerii contributiei beneficiarilor la 2%”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, potrivit unui comunicat al MFE.

Un alt subiect de pe agenda a reprezentat modul în care unele strategii sectoriale vor fi reflectate în Acordul de Parteneriat.

„Recomandarile Comisiei vor fi integrate rapid în document pentru a grabi semnarea Acordului. Subliniez ca primirea unor comentarii de la CE pe marginea documentelor de programare este o etapa fireasca a procesului de negociere, etapa pe care o parcurg toate statele membre. Vom trimite propunerea actualizata de Acord de Parteneriat pâna la sfârsitul acestei luni si estimam ca îl vom semna în aceasta vara”, a mai spus ministrul Teodorovici.

Potrivit comunicatului MFE, alte discutii au vizat primele versiuni ale programelor operationale prin care România va atrage fondurile europene structurale si de investitii în viitoarea perioada de programare.

Totodata, în cadrul întrevederilor cu reprezentantii Comisiei Europene au fost abordate si subiecte precum sistemul de achizitii publice, în conditiile în care România trebuie sa actualizeze legislatia nationala.

„România urmeaza sa transpuna prevederile directivelor în materie cât mai repede, dar si sa implementeze alte masuri de eficientizare a sistemului de achizitii publice pentru a remedia o parte din deficientele care mai sunt în prezent, dar si în vederea simplificarii structurii institutionale. În cadrul discutiilor a fost pus accent pe identificarea de solutii pentru combaterea «sportului national» din România în acest domeniu: depunerea unui numar mare contestatii. Totodata, am discutat si despre conditionalitatile ex-ante, care trebuie îndeplinite de statele membre, inclusiv de România, pâna la finalul anului 2016”, a adaugat ministrul Teodorovici. mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie