Romanii cu credite in monede straine ar putea converti sumele in lei fara comisioane sau garantii suplimentare – Propunere legislativa

 

Românii cu credite în monede straine ar putea converti sumele în lei fara comisioane sau garantii suplimentare, potrivit unei propuneri legislative initiate de catre deputatul PSD Ana Birchall, se arata într-un comunicat de presa remis, miercuri, AGERPRES.

cont-euroPropunerea legislativa a primit raport favorabil de la Comisia pentru buget din Senat.

„Esenta acestei propuneri legislative vizeaza dreptul consumatorilor de buna credinta, persoane fizice sau juridice, de a putea solicita conversia creditelor în moneda nationala. Creditele neperformante si ratele restante la banci au ajuns o problema sociala în România si mi se pare echitabil ca toti românii împovarati de majorarea ratelor bancare datorate cresterii cursului de schimb valutar sa poata opta pentru conversia creditelor fara costuri suplimentare, comisioane sau garantii aditionale”, a declarat Ana Birchall la sustinerea proiectului de lege în cadrul Comisiei pentru buget din Senat, arata sursa citata.

Aceasta a precizat ca îsi exprima speranta ca si sistemul bancar va continua sa sustina adoptarea si aplicarea acestui proiect legislativ.

Senatul este prima camera sesizata în cazul proiectului respectiv.(AS — autor: Florin Barbuta, editor: Florin Marin), agerpres.ro

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie