Bilant al primului an de mandat al actualei conduceri DNA: Peste 900 de inculpati, trimisi in judecata

 

Peste 900 de inculpati au fost trimisi în judecata de procurorii anticoruptie în primul an de mandat al actualei conduceri a DNA, printre persoanele deferite justitiei aflându-se sase deputati, din care un fost vicepremier si un ministru, trei senatori, un europarlamentar, cinci presedinti si un vicepresedinte de Consilii Judetene, aproximativ 40 de primari si viceprimari, un prefect si doi subprefecti, si 20 de magistrati.

dnaDe asemenea, au fost trimisi în judecata trei consilieri de ministru, doi directori de trusturi de presa, 22 avocati, 28 ofiteri de politie, 53 ofiteri Jandarmerie, 8 ofiteri superiori ai Ministerului Apararii Nationale, un fost presedinte ANAF, un presedinte Camera de Comert si Industrie, un presedinte, un vicepresedinte si un secretar general al Autoritatii de Supraveghere Financiara, opt directori APIA, un presedinte Autoritatea Nationala de Restituire a Proprietatilor, un presedinte Federatia Româna de Fotbal, un presedinte Liga Profesionista de Fotbal si un presedinte al Federatiei Române de Box.

Potrivit unor statistici, au fost trimise în judecata peste 260 de dosare în perioada 15 mai 2013-15 mai 2014, în care au fost retinute aproximativ 350 de fapte de abuz în serviciu, 180 de înselaciune, 150 de evaziune fiscala, 130 de trafic de influenta, câte 120 de luare de mita si infractiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene.

DNA arata ca în trei dosare sesizarea instantei de judecata s-a facut pe baza acordului de recunoastere a vinovatiei inculpatului.

În perioada mentionata au fost înregistrate aproximativ 4.200 de dosare penale si peste 850 de inculpati condamnati, printre care si patru ministri sau fost ministri, cinci parlamentari din care si un fost premier, 11 primari, opt magistrati, printre care si un adjunct al procurorului general.

Tipologiile de comitere a faptelor de coruptie releva atribuire ilegala de contracte din fonduri publice, numiri în functii de conducere, demersuri pentru modificarea unor legi.

La magistrati s-a retinut ca si fapte decizii favorabile în dosare în schimbul unor bani/bunuri/ servicii, la reprezentanti ai puterii locale – atribuire ilegala de contracte, subevaluare de bunuri si restituire ilegala de bunuri catre anumite persoane, iar la directori de companii nationale si regii – fraudare licitatii si plati ilegale sau preferentiale catre anumite firme. Ionel Stoica, evz.ro

Cuvinte cheie: , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie