Inspectia Judiciara a decis ca un judecator poate emite pareri daca este consultat cu privire la o problema de drept

 

Într-o decizie recenta Inspectia Judiciara a CSM a decis ca un judecator daca este consultat cu privire la o problema de drept poate emite pareri chiar daca este solicitat de o persoana implicata într-un dosar aflat pe rol. Este cazul judecatorului Norel Popescu, proaspat membru CSM, despre care procurorii DNA spun ca a fost solicitat de baronul de Mehedinti, Adrian Duicu, sa-i ofere consultanta în dosarul sau de incompatibilitate.

csmPotrivit procurorilor, Adrian Duicu, achetat de DNA pentru trafic de influenta cauta modalitati prin care sa scape de dosarul sau de la ANI. Procurorii spun ca acesta i-a cerut opinia unui actual membru al Consiliului Superior al Magistraturii. Este vorba de Norel Popescu, presedinte al Tribunalului Mehedinti în 2013, când sunt comise faptele lui Duicu.

În motivarea Curtii de Apel Bucuresti, judecatorul Matei George spune urmatoarele: „În timp ce dosarul sau era pe rolul Curtii de Apel Craiova, inculpatul Duicu a cerut o consultatie juridica judecatorului Norel Popescu, presedinte al Tribunalului Mehedinti la acea data si actual membru CSM.”

Judecatorul subliniaza ca Duicu si actualul membru CSM erau în relatii foarte apropiate. ”De remarcat ca în discutiile cu apropiatii sai referitoare la acest magistrat, inculpatul Duicu si Mediansky Ladislau ( avocat suspendat si secretar al Consiliului Judetean Mehedinti) folosesc apelativul de Norel, element ce denota familiaritate cu magistratul”, se mentioneaza în motivarea intantei.

Inspectia Judiciara a CSM l-a verificat pe Norel Popescu analizând daca reprezinta sau nu o încalcare a legislatiei faptul ca l-ar fi consiliat pe Duicu. Art 10. alin 2 din Legea nr. 303 /2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor spune ca „judecatorii si procurorii nu pot sa dea consultatii scrise sau verbale în probleme litigioase, chiar daca procesele respective sunt pe rolul altor instante sau parchete decât acelea în cadrul carora îsi exercita functia”

Inspectia Judiciara a constat ca Norel Popescu nu a încalcat deontologia profesionala. „Mai mult, din relatiile comunicate de catre DNA nu rezulta faptul ca ar fi avut loc o discutie între domnul judecator Norel Popescu si inculpatul Duicu Ioan Adrian, ci doar faptul ca inculpatul Duicu l-a rugat pe Mediansky Stefan Ladislau, secretar al CJ Mehedinti sa aiba o dicutie cu domnul judecator pe aceasta tema, însa aceasta discutie nu a mai avut loc, cu toate ca Mediansky s-a deplasat la sediul Tribunalului Mehedinti, însa nu l-a mai gasit pe judecator la serviciu”, spun inspectorii Inspectiei Judiciare.

Citeste mai departe pe gandul.info

Cuvinte cheie: , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie