Imprumut de 750 milioane euro pentru modernizarea finantelor publice aprobat de Banca Mondiala
Consiliul Directorilor Executivi al Grupului Banca Mondiala (BM) a aprobat un împrumut pentru sprijin bugetar în valoare de 750 milioane euro pentru România, destinat modernizarii finantelor publice si îmbunatatirii functionarii pietelor cheie, parte a noii strategii de parteneriat cu statul român.
Conducerea BM a discutat si Strategia de Parteneriat cu Tara (Country Partnership Strategy – CPS) pentru România în perioada 2014-2017, se arata într-un comunicat al institutiei financiare internationale.
Noua strategie, din care face parte împrumutul de 750 de milioane de euro, reprezinta cadrul de cooperare dintre BM si Guvernul României în urmatorii patru ani.
Împrumutul are maturitate de 18 ani si perioada de gratie de 17,5 ani, urmând sa fie rambursat într-o singura transa la 15 mai 2032. Dobânda va fi egala cu rata EURIBOR la 6 luni la care se va adauga o marja variabila, modificata de banca la fiecare sase luni. În prezent marja indicativa este de 0,47%, se arata într-un comunicat al Ministerului Finantelor Publice. Banca percepe un comision initial de 0,25% aplicat la suma împrumutului, platibil anterior tragerii sumelor.
Un al doilea împrumut din aceasta serie, în valoare de circa 1 miliard de dolari (aproape 750 de milioane de euro la cursul actual) va fi acordat României în prima parte a anului 2015, se arata în comunicat. curierulnational.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!