Medierea merge mai departe
Spun înca de la început: medierea în România este reglementata, medierea e o cale reala de descarcare a instantelor, medierea are viitor chiar si în România, o tara cu un inacceptabil potential conflictual reflectat în numarul urias de dosare de pe rolul instantelor.
Medierea este facultativa, cei care apeleaza la mediere în timpul procesului civil deschis primesc înapoi taxele de timbru, cei care apeleaza la mediere fara a exista un proces intentat pot obtine titlu executoriu de la instanta prin consfintirea acordului la Judecatorie, procedura de mediere dureaza mult mai putin ca un proces judiciar, partile se pot prezenta cu avocatii pentru a se asigura de legalitatea actului juridic încheiat, hotarârea instantei are aceeasi valoare ca si o hotarâre data în urma unui proces, amândoua partile fiind multumite de acordul de mediere nimeni nu mai are interes sa formuleze cale de atac. Ca urmare: câstiga partile, câstiga instantele, câstiga mediatorii, câstiga avocatii. Pe viitor, câstiga societatea.
Din punct de vedere legislativ, in civil medierea trebuie perfectionata. Recenta decizie a CCR stabileste ca partile nu pot fi obligate sa fie trimise obligatoriu la informare sub sanctiunea inadmisibilitatii cererii de chemare în judecata pentru sase tipuri de cauze (atentie, nu cu medierea e o problema, ci cu informarea anterioara medierii). Ramâne sa vedem cum va motiva CCR aceasta decizie – eu sper ca nu se va face apel la Directiva 2008/52/CE, caci aceasta permite ca nu doar informarea, ci chiar si medierea sa fie obligatorie (art. 5 alin.2); nici la situatia din Italia unde în 2012 CC s-a pronuntat asupra neconstitutionalitatii unei reglementari existente, iar din mai 2013 s-a introdus medierea (deci nu numai informarea, ca la noi) în anumite cauze ca etapa obligatoriu de parcurs înainte de actiunea în instanta; nici la dispozitiile din art. 21 alin. 4 Constitutie cu privire la jurisdictiile administrative facultative si gratuite, caci trimiterea la informare privind medierea nu era o procedura de solutionare a conflictului, iar medierea ramânea facultativa.
Asta înseamna ca trebuie încurajate partile si altfel sa mearga la mediator, cel putin sa înteleaga despre cum s-ar putea sa se rezolve litigiul sau prin intermediul mediatorului. În acest sens, Statul are obligatia sa prezinte publicului informatii despre mediere, potrivit prevederilor din art. 18 din Recomandarea (2002)10. Avocatii trebuie sa îsi sfatuiasca clientii sa apeleze la mijloacele alternative de solutionare a cauzelor, asa cum scrie la pct. 3.7.1 din Codul lor deontologic si care este norma obligatorie potrivit art. 10 din Statutul avocatilor. Judecatorii, procurorii, lucratorii de politie judiciara si arbitrii trebuie sa prezinte partilor posibilitatile si avantajele folosirii medierii asa cum îi obliga art. 6 din Legea nr. 192/2006. Notarii trebuie sa verifice cu mare atentie conditiile de validitate ale acordurilor de mediere ajunse în fata lor, asa cum prescrie art. 78 din Legea nr. 36/1995.
Din punct de vedere legislativ, în penal medierea a capatat noi dimensiuni începând cu 1 februarie 2014: medierea penala e posibila atât pentru infractiunile urmaribile la plângere prealabila (în numar de 25 în Codul penal) si cele pretabile la împacare (în numar de 5 în Codul penal) – cu efect de încetare a procedurilor; cât si pentru infractiunile sanctionabile pâna la 7 ani închisoare (art. 318 Cpp) – cu efect de renuntare la urmarire penala lasat la discretia procurorului. Iar medierea pe latura civila e posibil pentru orice infractiune – cu efect nu numai pe latura civila, ci si pe latura penala a cauzei (în ce priveste individualizarea pedepsei, circumstantele atenuante, aplicarea masurii suspendarii, renuntarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicarii pedepsei).
Eu cred în mediere. si, fara nici un dubiu, medierea merge mai departe!
Judecator, membru CSM, Cristi Danilet
Distribuie
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!