Procedura de cautare si de furnizare a datelor privind inmatricularea vehiculelor

 

In Monitorul Oficial nr. 334 din 7 mai 2014 a fost publicat Ordinul nr. 65/2014 al ministrului Afacerilor Interne pentru stabilirea Procedurii de cautare si de furnizare a datelor privind inmatricularea vehiculelor, precum si a elementelor acestor date.

ministerul afacerilor interneIn cadrul Procedurii de cautare si de furnizare a datelor privind inmatricularea vehiculelor, precum si elementele acestor date se arata:

Prin prezenta procedura se stabileste modul de:

  • cautare automatizata de catre politia rutiera din cadrul Politiei Romane si Politia de Frontiera Romana a datelor privind inmatricularea vehiculelor prevazute la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 5/2014 privind unele masuri pentru facilitarea schimbului transfrontalier de informatii referitoare la incalcarile normelor de circulatie care afecteaza siguranta rutiera si pentru facilitarea executarii sanctiunilor aplicate acestor incalcari, in sistemele de evidenta ale statelor membre;
  • furnizare de catre Directia Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor, denumita in continuare DRPCIV, a datelor privind inmatricularea vehiculelor prevazute la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 5/2014, prin accesarea automatizata de catre punctele nationale de contact ale statelor membre, altele decat Romania, a Registrului national de evidenta a permiselor de conducere si a vehiculelor inmatriculate, denumit in continuare RNEPCVI.

Cautarea automatizata vizeaza vehiculele inmatriculate intr-un stat membru, altul decat Romania, cu care au fost savarsite incalcari pe teritoriul Romaniei.

Activitatea de furnizare a datelor vizeaza vehiculele inmatriculate in Romania, cu care au fost savarsite incalcari pe teritoriile altor state membre.

Prezenta procedura se aplica in mod corespunzator si in situatia cautarii si furnizarii datelor privind inmatricularea vehiculelor in relatia cu un stat tert in baza si in conditiile acordului incheiat de statul tert cu Uniunea Europeana in vederea participarii la schimbul de date privind inmatricularea vehiculelor potrivit Directivei 2011/82/UE a Parlamentului European si a Consiliului din 25 octombrie 2011 de facilitare a schimbului transfrontalier de informatii privind incalcarile normelor de circulatie care afecteaza siguranta rutiera, de la momentul intrarii in vigoare a acestui acord.

Inspectorul general al Inspectoratului General al Politiei Romane si inspectorul general al Inspectoratului General al Politiei de Frontiera desemneaza cate o structura pentru a coordona, la nivelul fiecarui inspectorat general, activitatile specifice privind schimbul transfrontalier de informatii referitoare la incalcari, prin utilizarea cautarii automatizate a datelor privind inmatricularea vehiculelor in sistemele de evidenta apartinand altor state membre, in conditiile Legii nr. 5/2014.

Citeste mai departe pe infolegal.ro

Cuvinte cheie: , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie