Reactia Consiliului de Mediere la Decizia Curtii Constitutionale privind neconstitutionalitatea obligativitatii partilor de a participa la sedinta de informare
Consiliul de Mediere, autoritatea nationala cu atributii în domeniul medierii a luat act de articolele aparute în presa în data de 08.05.2014 referitoare la decizia Curtii Constitutionale privitoare la mediere si fata de acestea întelege sa faca urmatoarele precizari:
Medierea este o activitate de interes public, aflata la dispozitia cetatenilor prin care acestia au posibilitatea de a-si asigura „o solutionare extrajudiciara eficienta din perspectiva costurilor si rapida a litigiilor (..) prin intermediul unor proceduri adaptate nevoilor partilor”, asa cum este precizat în Directiva 2008/52/CE a Parlamentului European si a Consiliului, directiva obligatoriu de transpus în legislatia interna a fiecarui stat membru al UE.
„Eliminarea medierii” asa cum a fost mentionat în titlul unor articole nu poate opera, atât timp cât România este stat membru UE. Reglementarea europeana precizeaza ca: „Medierea nu ar trebui considerata o solutie inferioara procedurii judiciare din cauza faptului ca respectarea acordurilor rezultate în urma medierii ar depinde de bunavointa partilor.” De precizat si faptul ca medierea a fost reglementata în România în anul 2006 ca o cerinta obligatorie în vederea aderarii la UE, din nefericire fiind adoptata prin impunere si nu din convingere.
Dincolo de caracterul executoriu al acordurilor rezultate din mediere care este garantat de legislatia nationala prin autentificarea acordurilor de mediere la notar sau pronuntarea unor hotarâri de expedient de catre instante, Consiliul de mediere considera ca statul român are obligatia de a sustine medierea în acord cu angajamentele europene asumate. Orice alta abordare ar fi neconforma cu politicile europene în domeniu.
De asemenea, Consiliul de Mediere considera ca orice pozitie oficiala adoptata de reprezentanti ai unor institutii ale statului în legatura cu decizia Curtii Constitutionale trebuie sa se raporteze în mod exclusiv la cadrul legal în vigoare în domeniu si sa vizeze cunoasterea acestuia. Asocierea medierii cu procedura concilierii poate crea confuzie în rândul persoanelor interesate sa acceseze serviciile mediatorilor. În timp ce concilierea prevazuta anterior în legislatie era o procedura formala, care îngreuna activitatea instantelor si impunea sarcini suplimentare justitiabililor fara prezenta unui specialist al domeniului Rezolvarii Alternative a Disputelor, medierea este o procedura informala, coordonata de un specialist calificat al domeniului, certificat de statul român si având o recunoastere internationala.
Dincolo de chestiuni tehnice, românii trebuie sa înteleaga ca în prezent în România medierea este reglementata de o lege speciala, este o procedura care are un caracter voluntar iar utilizarea ei prezinta avantaje majore pentru cei implicati în dispute sau litigii. Clarificarea pentru publicul larg este necesara întrucât din formularile din presa a reiesit faptul ca medierea nu ar mai avea aplicabilitate în România. Din contra, este o procedura eleganta la care românii vor avea acces în continuare daca doresc sa evite calvarul petrecerii unui numar considerabil de ani în instantele judecatoresti din România. Medierea este cu 95% mai putin costisitoare decât un proces în instanta având o durata de desfasurare mult mai redusa: câteva ore sau zile în loc de câtiva ani în instanta, cu posibilitatea pentru parti de a se implica proactiv în construirea propriilor solutii si de mentinere nealterata a relatiilor, în conditii de confidentialitate totala a procedurii medierii.
Medierea este raspunsul prin care tarile civilizate au creat un instrument vital dezvoltarii unei societati sanatoase în care respectul, colaborarea si cooperarea sunt valori de necontestat. Avem încrederea ca aceste valori sunt importante în societatea româneasca si ca împreuna cu mediatorii, partile vor contribui la construirea unei culturi nelitigioase, în beneficiul lor si al statului român.
Consiliul de Mediere
Presedinte, Dorin Valeriu Badulescu, Vicepresedinte, Zeno Daniel Sustac
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!