Procesul pe tema referendumului exploatarii gazelor de sist la Puiesti a fost suspendat de Tribunalul Vaslui

 

Tribunalul Vaslui a dispus suspendarea procesului intentat Consiliului Local Puiesti de catre Prefectura Vaslui pe tema referendumului privind interzicerea explorarii si exploatarii gazelor de sist în comuna, unde Chevron detine a doua autorizatie pentru ridicarea unei sonde de explorare.

ciocanelProcesul pe tema referendumului privind interzicerea explorarii si exploatarii gazelor de sist în comuna Puiesti, aflat pe rolul Tribunalului Vaslui, a fost suspendat de catre magistratii vasluieni, deocamdata pe termen nelimitat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Decizia a fost luata la cererea formulata de Prefectura Vaslui, institutia care, de altfel, a atacat în instanta, la începutul acestui an, hotarârea luata de catre Consiliul Local (CL) Puiesti privind organizarea respectivului referendum.

„În cererea formulata în instanta am solicitat suspendarea judecarii acestei spete pâna la judecarea pe fond a celeilalte hotarâri date de CL Puiesti, respectiv interzicerea explorarii si exploatarii gazelor de sist. Ulterior, odata cu pronuntarea definitiva a instantei pe fondul cauzei, procesul va fi repus pe rol”, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX seful Serviciului Contencios-Administrativ a Prefecturii Vaslui, Liviu Sorea.

Prefectura Vaslui a dat în judecata, pe 10 ianuarie 2014, Consiliul Local Puiesti, care a interzis, pentru a doua oara în jumatate de an, explorarea si exploatarea gazelor de sist pe teritoriul comunei. Într-un alt proces, Prefectura a solicitat în instanta, în aceeasi zi, si anularea hotarârii pe tema organizarii unui referendum privind interzicerea explorarii si exploatarii gazelor de sist în comuna.

Citeste articolul integral pe mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie