Numarul zilelor libere acordate ar putea fi suplimentat de parlamentari

 

Pe lânga calendarul ortodox, ar mai trebui comandat unul neoficial cu toate sarbatorile pe care parlamentarii ar vrea sa le faca cadou diverselor categorii sociale. Din lipsa de idei, sau pentru ca atunci când propun proiecte care implica cheltuieli, sunt nevoiti sa indice sursa finaciara, unii alesi s-au gândit si la niste legi usor de pus în practica.

Calendar1Multele zile libere cu prilejul sarbatorilor de peste an nu sunt de ajuns. Un parlamentar a propus o zi libera pentru parinti cu prilejul începerii scolilor. Si, ca sa fie egalitate, s-au gândit altii sa propuna zile aniversare pentru bunici, persoane vârstnice, primari, parlamentari. Se mai adauga o zi dedicata Literaturii Române, alta Cartii si alta Eroilor. Iar doua zile din noiembrie sa fie dedicate Bucovinei si Dobrogei.

Senatorul PSD Mazilu Constantin a initiat un proiect de lege care prevede declararea zilei de 1 octombrie Ziua Persoanelor Vârstnice. “Aceasta lege are ca scop cresterea respectului si a preocuparilor fata de persoanele vârstnice, din ce în ce mai neglijate de autoritati, cât si, din nefericire, de multi din apropiatii lor ”, se arata în expunerea de motive a proiectului respective. Totodata, senatorul atrage atentia ca generatiile în vârsta se maresc mai rapid decât alte grupe de vârsta. “În 2050, se estimeaza ca o persoana din cinci va avea peste 60 de ani”, avertizeaza Mazilu Constantin.

Parintii care au copii în învatamântul preuniversitar ar putea sa beneficieze de o zi libera în prima zi a anului scolar. Proiectul, initiat de senatorul UNPR Constantin Popa, prevede ca ziua de începere a fiecarui an scolar sa poata fi acordata ca zi libera parintilor ai caror copii sunt elevi în învatamântul preuniversitar. Initiatorul arata, în expunerea de motive, ca în fiecare an scolar, mii de elevi „îsi pun pentru prima data ghiozdanul în spate si pasesc cu emotie în clasele unde vor descifra tainele învataturii” si ca exista foarte multe cazuri în care unii parinti sunt nevoiti sa se învoiasca, sa îsi ia concediu fara plata sau, „mai rau, altii sunt sanctionati de angajatori pentru ca întârzie la munca”.

Mai multi senatori PNL au propus ca românii sa sarbatoreasca „Ziua Bunicilor” pe 1 octombrie, pentru a arata „pretuirea si recunostinta societatii pentru staruinta depusa de bunici în educarea generatiei în crestere”. Senatorii sustin ca de „Ziua Bunicilor” ar urma sa fie organizate evenimente publice finantate din bugetul autoritatilor locale sau centrale. Initiatorii spun ca toate statele membre ONU sarbatoresc, pe 1 octombrie, „Ziua Internationala a Persoanelor Vârstnice”.

„Se poate îmbatrâni frumos, daca si societatea din care facem parte e capabila sa înteleaga nevoile vârstei a treia si problemele cu care se confrunta”, sustin semnatarii proiectului legislativ.

O zi pentru primar, una pentru parlamentar

26 de deputati si senatori, majoritatea de la PSD si PNL au initiat un proiect de lege care prevede acordarea unei zile libere pentru îngrijirea sanatatii copilului. “Sanatatea copiilor este o prioritate pentru orice societate, iar masurile necesare pentru adoptarea si implementarea acestui obiectiv trebuie tratate cu atentie de catre stat“, îsi argumenteaza propunerea parlamentarii.

Citeste mai departe pe evz.ro

Cuvinte cheie: , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie