Voucherele de vacanta ar putea fi reintroduse de Ministerul Turismului

 

Voucherele de vacanta vor deveni iarasi realitate, a declarat luni, la Mangalia, ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri si Turism, Florin Nicolae Jianu, în cadrul unei întâlniri cu reprezentantii industriei din turism, precizând ca deja a avut o discutie cu membrii Parlamentului.

florin jianu„Tichetele, mie imi place sa le spun vouchere, pentru ca este o realitate moderna, voucherele de vacanta vor deveni iarasi realitate. Am avut o discutie membrii Parlamentului si am primit promisiunea ca aceasta lege va trece cât se poate de curând asa încât pentru a deveni mai pragmatici va invit, si este o invitatie deschisa, în perioada 12-16 mai sa avem întâlnire cu membrii Parlamentului, cu cei care se ocupa de Comisia de Munca, de Comisia Economica, Comisia de Finante pentru a discuta acest subiect, dar si alte legi care afecteaza domeniul turismului”, a spus Florin Jianu.

De asemenea, ministrul a enumerat si alte legi care vor fi adoptate în perioada urmatoare pentru a ajuta acest sector.

„Am avut deja o întâlnire cu Ministrul de Finante si vom construi niste proiecte de ajutor de stat. Este posibil sa gasim forme de sustinere a turismului prin scheme de ajutor de stat care sa ofere diverse facilitati pentru investitii, pentru dezvoltarea de locuri de munca, pentru crearea de infrastructura, pentru atragerea turistilor din alte zone. Deja am am avut o întâlnire cu Ministerul de Finante, iar litoral va fi unul dintre proiectele pilot unde vom aplica o astfel de schema. Cred ca foarte curând vom avea o astfel de schema”, a spus Jianu. (AS — autor: George Banciulea, editor: Mariana Nica), agerpres.ro

Cuvinte cheie: , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie