Casele de avocatura se specializeaza pe activitatea de arbitraj international
Casa de avocatura Leaua & Asociatii, coordonata de avocatele Crenguta Leaua si Aurora Damcali, are în prezent pe rol 12 cauze de arbitraj international cu o valoare totala disputata de peste 400 mil. euro, potrivit avocatei Crenguta Leaua.
„Sunt 12 cauze de arbitraj international de care ne ocupam în acest moment. Activitatea de arbitraj reprezinta aproximativ o treime din totalul volumului de activitate al firmei, majoritatea acestor cauze având un grad de complexitate foarte mare, care determina nevoia alocarii unor resurse semnificative“, a declarat Crenguta Leaua, fara a preciza numele clientilor sau obiectul disputelor.
Cele mai importante curti de arbitraj din Europa sunt cea de la Paris, din cadrul Camerei Internationale de Comert (ICC), si cea de la Londra (LCIA). Crenguta Leaua este singurul român membru al ICC Paris. Datele legate de partile implicate în arbitraje sau obiectele disputelor sunt confidentiale. Andrei Cîrchelan, zf.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!