Cum au fost eliminati profesionistii din Garda Financiara

 

La concursul din octombrie 2013 pentru posturile la noua directie Antifrauda, ANAF a eliminat mare parte dintre profesionistii Garzii Financiare si a promovat „repetentii” cu note de 5 si 6. În martie, a fost organizat un nou test dupa acelasi scenariu.

anafNoua structura antifrauda a Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF), care s-a dorit a fi corpul de elita al combaterii fraudelor financiare, seamana mai degraba cu o adunatura de amatori. În urma concursului pentru ocuparea posturilor de inspectori antifrauda de anul trecut, au fost picati chiar profesionistii.

Candidatii cu cele mai mari note la examenul scris, unii dintre ei cu dosare ”grele” la activ, au fost respinsi la interviu. În schimb, multi dintre cei slab pregatiti, care de abia au luat scrisul cu note de 5 sau 6, au fost declarati admisi. ”Cheia” concursului a fost interviul, notat cu ”admis” sau ”respins”, fara posibilitatea de a contesta rezultatul.

La 1 martie, a avut loc proba scrisa la cel de-al doilea concurs pentru ocuparea a 300 de posturi de inspectori la Directia Antifrauda, iar interviul s-a desfasurat în perioada 10-14 martie.

Au copiat ca la scoala

ANAF, al carei presedinte este Gelu Stefan Diaconu, a reusit sa faca o noua triere a comisarilor incomozi. Viitorii inspectori antifrauda au picat testul integritatii chiar la concursul pentru ocuparea posturilor. Cei drept, cu largul concurs al organizatorilor. Proba scrisa, desfasurata la 1 martie, a constat în completarea a 40 de teste grila.

”Supraveghetorii concursului ne-au comunicat ca vor fi subiecte diferite pentru candidati. Asta m-a facut sa cred ca sefii ANAF au tinut cont de furturile care s-au comis la proba scrisa la concursul din octombrie 2013. Dar grilele de examen s-au distribuit alternativ pe rânduri de banci si nu pe siruri. Acest mod de împartire a subiectelor a facut ca persoanele din stânga si din dreapta sa aiba aceleasi subiecte. Aceasta situatie s-a întâlnit în toate salile de concurs. La fel, colaborarea dintre candidati a fost la ordinea zilei. Practic, oricine era asezat lânga tine putea sa copieze linistit raspunsurile”, a declarat pentru ”Adevarul” unul dintre candidati, care, din motive lesne de înteles, nu a dorit sa-si dezvaluie identitatea.

Ce se urmareste prin aceasta modalitate, a raspuns tot candidatul: ”Clientela politica a celor de la putere, cei care doresc sa «investeasca» bani într-o functie publica, trebuie sa obtina minim nota 5 si sa acceada la interviu, unde se fac jocurile într-un mod si mai murdar”.

Cum se fac jocurile la interviu

”Cheia” concursului nu a fost proba scrisa, care a verificat nivelul de cunostinte profesionale al candidatilor, ci interviul. Potrivit HG 677/2013, candidatii declarati admisi la proba scrisa (minim nota 5) sunt notati la interviu cu calificativul ”admis” sau ”respins”. Esential este faptul ca rezultatul interviului nu poate fi contestat, ca în cazul probei scrise. Aceasta a dat posibilitatea ANAF ca la concursul de anul trecut sa-i pice la interviu pe cei cu note mari la scris si sa-i treaca pe ”repetenti”, fara a fi obligata sa se justifice.

”Comisia de concurs a facut loc unor candidati slab pregatiti, oameni care urmeaza sa fie «specialisti» în cadrul parchetelor sau la controlul inopinat”, au declarat sursele ”Adevarul”.

Trece doar cine trebuie

Întrebarile la interviu au fost în functie de candidat, sustine Pavel Roman, fost comisar al Garzii Financiare Arad. ”Unii au primit întrebari foarte grele, din subsolul legislatiei, acolo unde sunt cu asterisc. Eu am fost întrebat din Codul Fiscal, foarte stufos, si cu care lucrezi pe birou. N-ai cum sa-l stii pe de rost. Am reusit sa raspund, cât de cât, doar la o întrebare. Ne-au dat impresia ca jocurile sunt facute deja”, a declarat pentru ”Adevarul” Pavel Roman.

Candidatii care trebuiau sa treaca de interviu au primit întrebari pe masura. ”Unii au fost întrebati care sunt infractiunile prevazute în Legea evaziunii fiscale. Pe astea chiar si un copil le stie. Sunt doar câteva articole, daca ai lucrat la Garda Financiara, n-ai cum sa nu le stii”, a mai spus fostul comisar.
Cu dosare ”grele” la activ, Pavel Roman a devenit ”indezirabil” în ianuarie 2013, dupa ce i-a adresat o scrisoare deschisa premierului Victor Ponta, în care a descris mecanismele evaziunii fiscale si protectia de care se bucura evazionistii din partea institutiilor statului.

ANAF invoca „profesionalismul” si „transparenta”

Sub masca „profesionalismului” si a „transparentei”, responsabilii ANAF au negat existenta neregulilor la desfasurarea concursurilor semnalate de candidati.

„Concursurile pentru ocuparea functiei publice specifice de inspector antifrauda din perioada octombrie 2013 si martie 2014, s-au desfasurat pe baza normelor procedurale instituite prin regulament, în conformitate cu principiile competitiei deschise, profesionalismului, transparentei, precum si cel al egalitatii de sanse si accesului liber pentru fiecare persoana care îndeplineste conditiile legale”, se arata într-o adresa remisa „Adevarul”.

Oficialii ANAF au omis sa raspunda de ce au fost picati la interviu candidatii cu note mari la scris si cum au fost admisi cei cu note mici.

Hotarârea de Guvern privind Regulamentul de desfasurare a concursului pentru posturile de inspector antifrauda a fost initiata chiar de ANAF. Cu toate acestea, sefii institutiei nu-si asuma prevederile abuzive ale actului normativ. „Aprecierea oportunitatii institutirii unei proceduri de contestare a rezultatelor de la proba interviu a apartinut legiuitorului, ANAF neavând drept de initiativa legislativa”, se arata în documentul ANAF.

Reorganizare doar pe hârtie

Prin decizia Guvernului, anul trecut Garda Financiara si Autoritatea Nationala a Vamilor au fuzionat cu ANAF, în interiorul careia s-a înfiintat Directia Generala Antifrauda care sa combata evaziunea fiscala, cu opt servicii regionale în directa coordonare de la centru. Înfiintarea noi directii a fost prezentata de premier drept un mare succes. “Este o structura care sa nu mai stea toata ziua sa controleze pe buticul din colt si firma care îsi plateste impozitele, ci sa mearga tintit acolo unde avem probleme de evaziune fiscala: accize, combustibil, legume-fructe”, declara, anul trecut, Victor Ponta.

Citeste mai departe pe adevarul.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie