Romgaz si Rompetrol pot folosi propriul gaz extras din Romania. Livrarile de gaze catre populatie nu trebuie sa aiba de suferit
Consiliul Concurentei a dat un aviz conditionat pentru hotarârea de guvern care prevede ca OMV Petrom si Romgaz nu vor mai fi obligate sa achizitioneze gaze naturale din import, la preturi mari, pentru a produce energie electrica la termocentralele din Brazi, respectiv Iernut, a declarat presedintele institutiei, Bogdan Chiritoiu.
“Nu avem o problema ca o companie sa îsi foloseasca marfa proprie, dar pot sa se plânga alti consumatori. Petrom si Romgaz au si productie proprie de gaze naturale si centrala proprie. Noi am spus guvernului – sunt si alti producatori mai mici care nu au centrala proprie, trebuie sa fiti sa le acceptati si lor o astfel de exceptie de la lege”, a spus Chiritoiu, citat de Agerpres.
Potrivit legii gazelor, cele doua companii, desi sunt cei mai mari producatori de gaze din România, erau obligate sa importe gaze naturale, într-o proportie stabilita de ANRE, formându-se astfel un cos de gaze import-intern utilizat chiar si pentru productia de energie electrica.
Petrom a pus recent în functiune centrala pe gaze de la Brazi, de 860 MW, dupa o investitie de peste jumatate de miliard de euro. Petrom si Romgaz erau obligate sa importe, în medie, 25% din cât consuma în centralele electrice, iar costul suplimentar ar fi fost de sute de milioane de euro pe an, în cazul în care centralele ar produce energie electrica la capacitate maxima.
Acum, conform hotarârii de guvern, care a amendat legea gazelor, cele doua companii, care sunt si producatori de gaze dar si de electricitate, pot folosi propriul gaz extras din România, mult mai ieftin, pentru a produce energie electrica. Pe de alta parte, în anotimpul rece, Petrom este obligata sa închida centrala de la Brazi, iar Romgaz pe cea de la Iernut, în conditiile în care livrarile de gaz catre populatie vor avea de suferit.
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!