Prevederi din Legea de punere in aplicare a NCPP. Caracter neconstitutional
În conceptia noii legii procesual penale, apelul devine în cvasitotalitatea cazurilor singura cale de atac efectiva si devolutiva împotriva hotarârilor pronuntate în prima instanta de judecatorii si tribunale. O alta deosebire de conceptie fata de reglementarea anterioara este aceea ca, odata epuizata calea de atac a apelului, decizia pronuntata de instanta de apel este definitiva si, mai ales, executorie.
Recursul, devenit recurs în casatie în dialectica Noului Cod de Procedura Penala, îsi pastreaza denumirea de cale extraordinara de atac, dar îsi consolideaza denumirea prin continut. Este interesant de observat importanta pe care i-a conferit-o legiuitorul in economia cailor de atac. Astfel, in Capitolul V – ”Caile extraordinare de atac” din Titlul III – ”Judecata”, recursul în casa?ie este amplasat dupa reglementarile privitoare la contestatia în anulare si înaintea celor privitoare la revizuire. Si ca topografie a textelor, legiuitorul a dorit sa imprime senzatia ca recursul nu mai reprezinta ca pâna în prezent o continuare fireasca a procesului penal, ci aceasta cale de atac poate fi exercitata doar în mod extraordinar, si numai pentru motivele strict si limitativ prevazute de lege.
O alta diferenta majora de reglementare – poate singura care conta la modul real – este aceea ca recursul în casatie nu mai este, de drept, suspensiv de executare, ci potrivit art. 441 din Noul Cod de Procedura Penala, suspendarea executarii pedepsei poate fi dispusa de instan?a de recurs, facultativ si motivat.
Cât despre motivele pentru care poate fi exercitat recursul în casatie, art. 438 NCPP a suferit deja ample modificari, existând în prezent doar 5 cazuri în care se poate formula, cu succes, recurs, fata de cele 22 de ipoteze prevazute de codul anterior. Oricum, se pare ca recursul în casatie tinde sa sanctioneze doar greselile procedurale grosolane, iar admiterea sa în principiu pare a deveni, la rândul sau, o chestiune extraordinara.
În acest context, devine interesant de analizat modul în care legiuitorul a înteles sa faca tranzitia de reglementarea si conceptia anterioara la noua reglementare a procesului penal.
Aceasta tranzitie pare fi foarte abrupta când ne îndreptam atentia asupra Legii nr. 255/2013 privind punerea în aplicare a Noului Cod de Procedura Penala.
Astfel, dispozitiile art. 3 din Legea nr. 255/2013 sunt cel putin derutante pentru un practician al dreptului penal si de-a dreptul alarmante pentru o persoana care participa la un proces penal, mai ales în calitate de inculpat. Astfel, art. 3 din Legea nr. 255/2013 dispune ca ”Legea noua se aplica de la data intrarii ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare”.
De asemenea, potrivit art. 10 alin. 1 din actul normativ mentionat ”Apelurile aflate în curs de judecata la data intrarii în vigoare a Codului de procedura penala se solutioneaza de catre aceeasi instanta, potrivit dispozitiilor din legea noua privitoare la apel”, iar potrivit alin. 3 ”Deciziile pronuntate în apelurile solutionate potrivit alin. (1) si (2) sunt definitive, în conditiile art. 552 alin. (1) din Codul de procedura penala”.
Aceasta reglementare noua a schimbat în mod dramatic cursul proceselor începute sub imperiul codului vechi, deciziile pronuntate de instantele de apel devenind definitive si executorii, cu consecinta încarcerarii imediate a persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii cu executare.
Din continutul legii de punere în aplicare a Noului Cod de Procedura Penala razbate intentia legiuitorului de reformare imediata a sistemului jurisdictional penal, cu argumentul ca normele de procedura sunt de imediata aplicare. În zelul sau reformator, legiuitorul nu s-a preocupat însa de bulversarea pe care a provocat-o la nivel institutional si nici nu a fost curios sa verifice daca schimbarea regulilor în timpul jocului este în acord cu imperativele constitutionale si comunitare ale respectarii dreptului la aparare si ale predictibilitatii si accesibilitatii legii, fie aceasta si legea procesual penala.
În opinia noastra, textele legale criticate contravin dispozitiilor Legii fundamentale, respectiv art. 1 alin. 5, art. 15 alin. 2, art. 20, art. 21 si art. 53 din Constitutia României. Astfel, art. 15 alin. 2 din Constitutia României ridica la rang constitutional principiul neretroactivitatii legii. În privinta legii penale, care fiind o norma sanctionatorie, este de stricta si limitata interpretare, excep?iile de la principiul neretroactivitatii legii privesc doar ipoteza legii penale mai favorabile. Asadar, doar în situatia în care legea penala noua este de natura sa aduca un spor de plus valoare situatiei subiectului de drept tras la raspundere intr-un raport de drept penal, atunci si numai atunci legea penala poate retroactiva.
Citeste mai departe pe juridice.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!