Partener al Galei Excelentei in Mediere editia a II-a: Asociatia Mediatorilor Galati

 

Asociatia Mediatorilor Galati este partener al celei de a II-a editii a Galei Excelentei in Mediere.

Asociatia Mediatorilor Galati„Sunt mediator  ASOFRONIE CONSTANTIN, preşedintele Asociaţiei Mediatorilor Galaţi şi salut intrarea dumneavoastră în lumea vituală a medierii la Galaţi.
Vă oferim informatii despre cea mai convenabilă formă de soluţionare a conflictelor de orice fel, rapidă, ieftină, confidenţială, neutră, reciproc avantajoasă, reglementată de Legea nr. 192/2006, Codul civil şi Codul de procedură civilă, Codul penal si cel de procedură penală.
După peste 50 de ani de practică în occident, medierea pătrunde şi în România.
Noi vă informăm despre medierea la Galaţi şi o promovăm ca soluţie alternativă la justiţie. Puţină informare şi consultarea noastră vă pot scuti de ani de judecată, iar înţelegerea este găsită sub îndrumarea noastră de către părţi, urmând a fi, după caz supusă verificării şi inclusă într-o hotărâre a instanţei ori autentificării la notar.
Dacă tot aţi citit până aici, nu vă costă nimic să citiţi celelalte articole despre mediere, iar viaţa dvs. va fi de azi mai frumoasă şi mai puţin tensionată.
Succes şi ţineţi aproape de noi, alegeţi dialogul, spuneţi NU! CONFLICTULUI, ALEGEŢI MEDIEREA!”

I.T.F

Cuvinte cheie: , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie