Primarul Bacaului, Romeo Stavarache trimis in judecata de procurorii DNA

 

Primarul municipiului Bacau, Romeo Stavarache, a fost trimis în judecata de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie pentru tentativa la abuz în serviciu, daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

romeo stavarachePotrivit unui comunicat al DNA transmis joi AGERPRES, în acelasi dosar au fost deferiti justitiei: Gheorghe Muntianu, la data faptelor sef al Serviciului administrare fond locativ si îndrumare asociatii de proprietari din cadrul Primariei Bacau, pentru tentativa la abuz în serviciu, daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (2 acte materiale), uz de fals si conflict de interese, si Gavril Pircu, la data faptelor director executiv al Directiei patrimoniu în cadrul aceleiasi institutii , în prezent sef serviciu la Serviciul Patrimoniu, pentru tentativa la abuz în serviciu, daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

În perioada 2006-2009, cei trei inculpati, prin îndeplinirea defectuoasa a atributiilor de serviciu, au repartizat în mod nelegal o locuinta din fondul locativ de stat inculpatului Muntianu, în vederea închirierii si, ulterior, a achizitionarii acesteia. Îndeplinirea defectuoasa a atributiilor de serviciu ar fi avut ca rezultat obtinerea, de catre Gheorghe Muntianu, a unui avantaj patrimonial, respectiv un apartament de doua camere situat în Bacau.

În rechizitoriu, procurorii au retinut ca inculpatul Muntianu si-a îndeplinit în mod defectuos atributiile de serviciu, repartizându-si o locuinta din fondul locativ de stat aflata în administrarea Consiliului Local Bacau, în vederea achizitionarii acesteia. Prin aceasta, functionarul urmarea obtinerea, pentru sine, a unui avantaj patrimonial, respectiv achizitionarea unui apartament la un pret derizoriu, rezultat care nu s-a produs, formalitatile de vânzare-cumparare a apartamentului fiind oprite.

„Concret, în 13 iunie 2008, a întocmit si semnat documentul prin care si-a repartizat, în vederea închirierii, un apartament compus din 2 camere situat în Bacau, locuinta din fondul locativ de stat. (…) La aceeasi data, si-a verificat propria cerere prin care solicita repartizarea unei locuinte, confirmând ca îndeplineste conditiile legale pentru a fi aprobata, în împrejurarile în care, la cerere, nu erau atasate documente care sa ateste venitul obtinut si, mai mult, nu îndeplinea conditia de venit pentru accesul la locuinta sociala sau din fondul locativ de stat, prevazuta de lege”, se arata în comunicat.

În aceeasi zi, Gavril Pircu a semnat pentru subalternul sau, inculpatul Muntianu, repartitia apartamentului, iar Romeo Stavarache, în calitate de primar, a aprobat-o, în conditiile în care Comisia sociala nu întocmise ordinea de prioritate a solicitantilor de locuinte si în lipsa unei hotarâri a Consiliului Local Bacau prin care acestuia sa-i fi fost repartizata o locuinta sociala sau din fondul locativ de stat.

În baza înscrisurilor, în 1 august 2008, între Municipiul Bacau, prin primar, si inculpat,a fost încheiat contractul de închiriere având ca obiect locuinta, cu folosirea acesteia pâna la 30 septembrie 2012.

Ulterior, Gheorghe Muntianu a formulat si o cerere de cumparare a apartamentului înregistrata la primarie în 6 ianuarie 2009, la care a depus o adeverinta, fara data, emisa de o Asociatie de Proprietari.

„În cuprinsul acestui înscris se mentioneaza, în mod nereal, ca Muntianu nu are debite, desi în perioada respectiva acumulase datorii aferente apartamentului respectiv. Adeverinta a fost folosita în vederea dovedirii îndeplinirii conditiilor de cumparare a locuintei. În 25 februarie 2009, Romeo Stavarache a aprobat încheierea contractului de vânzare-cumparare pentru locuinta, ca urmare a solicitarii formulate de inculpatul Muntianu în cadrul audientelor, desi cererea acestuia nu fusese verificata de compartimentele de specialitate din cadrul Primariei, iar la cerere nu au fost anexate înscrisurile care dovedeau calitatea de chirias si îndeplinirea obligatiilor rezultate din aceasta calitate”, sustin procurorii.

Sursa citata precizeaza ca formalitatile de vânzare-cumparare au fost însa oprite ca urmare a demararii cercetarilor în cauza.

Începând cu 30 septembrie 2012, Primaria Bacau a procedat la rezilierea contractului de închiriere nr. 220306/01.08.2008. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bacau.(AS — autor: Madalina Cochinescu, editor: Mihai Simionescu), agerpres.ro

Cuvinte cheie: , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie