Constantin Nita: Este exclusa varianta falimentului la combinatul Oltchim

 

Ministrul Economiei, Constantin Nita, a declarat marti la Râmnicu Vâlcea ca este exclusa varianta falimentului combinatului Oltchim si ca amânarea privatizarii are la baza interesul investitorilor pentru preluarea si a rafinariei Arpechim.

oltchim‘Oltchim este o companie de interes national si strategic, am cerut sindicalistilor sa aiba rabdare pentru ca privatizarea combinatului nu este un esec. Dimpotriva, amânarea a fost ceruta de investitorii strategici pentru ca sunt interesati si de preluarea la pachet a Oltchim cu Arpechim. Speram, astfel, ca în intervalul de timp imediat sa reusim finalizarea cu succes a negocierilor cu cei de la OMV, pentru a prelua rafinaria pitesteana’, a spus ministrul Nita.

Termenul de privatizare al combinatului a fost amânat cu 45 de zile, interval în care se spera ca rafinaria Arpechim sa poata fi preluata de statul român.

Constantin Nita a mentionat ca în cursul saptamânii viitoare va fi finalizata si noua organigrama a conducerii combinatului.

Potrivit administratorului judiciar de la Oltchim, doi investitori sunt interesati de preluarea la pachet a Oltchim si Arpechim, acestia fiind concernul chinez Baota Petrochemical Group si Junlun Petroleum Co. Ltd., precum si un concern din tara noastra – SIF Transilvania Project Management Company.

Oltchim este cel mai mare agent economic din judetul Vâlcea si se afla în insolventa din ianuarie 2013. La sfârsitul anului trecut, acesta a fost împartit în doua entitati – Oltchim SPV si Oltchim.

Oltchim SPV a preluat activele perfomante si a fost scos la privatizare, ultimul termen pentru depunerea de oferte angajante fiind 28 martie, când nu s-a prezentat niciun investitor. economica.net

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie