Statul va compensa partial cresterea accizei la motorina folosita de fermieri
Vicepremierul Daniel Constantin, ministru al Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, a declarat vineri la Brasov ca statul va compensa partial cresterea accizei la motorina folosita de fermieri, prin urmare spera ca aceasta crestere sa nu aiba un impact semnificativ asupra preturilor produselor agricole.
„Pentru motorina, prin ajutorul de stat pe care îl acordam, noi sprijinim diferenta de acciza. Daca acciza creste, subventionarea diferentei automat creste. Deci sprijinul pentru acciza pe care îl platim va creste odata cu cresterea accizei. Cu toate astea, însa, va fi un cost suplimentar si trebuie sa îl constientizam, dar eu sper ca el sa nu fie transpus în ceea ce înseamna costul de productie si sa nu aiba un impact atât de nefavorabil. Aceasta este masura de sprijin pe care o avem la dispozitie si este deja notificata ca si ajutor de stat”, a subliniat Daniel Constantin.
Declaratia a fost facuta la finalul conferintei regionale organizate de Ministerul Agriculturii pentru prezentarea prioritatilor României în cadrul Programului National de Dezvoltare Rurala 2014-2020. money.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!