Salarii mari pentru juniori

 

Primul loc de munca este asociat, în mod traditional, cu ore lungi si istovitoare petrecute în spatele calculatorului, responsabilitati marunte si salarii mici. Mitul este doar pe jumatate adevarat si se aplica numai anumitor domenii si meserii. Sunt însa si sectoare din economie în care un angajat fara experienta poate câstiga chiar din primul an cât altul dupa cel putin cinci. Cum alegem cele mai „banoase” industrii?

„Solvabilitatea” unei industrii si capacitatea de a-si remunera angajatii nu se masoara decât într-o mica masura în functie de salariile celor din vârful ierarhiei. Salariile managerilor sunt calculate dupa criterii subiective, precum experienta lor, reputatia pe care o au sau etapa de dezvoltare în care se afla compania. Mult mai elocvente sunt, în schimb, datele despre cât câstiga cei de la baza piramidei ierarhice, fie ca este vorba despre tineri aflati la începutul carierei, sau specialisti cu doar câtiva ani de experienta. Domeniile în care salariile pentru juniori depasesc cu mult media din economie cer o pregatire cel putin academica, specifica. Altfel spus, cei care vor sa-si asigure viitorul trebuie sa se pregateasca din timp.

PETROL SI GAZE – 700-800 de EURO
Este cel mai bine platit domeniu din economie, dar, paradoxal, companiile întâmpina dificultati serioase în a gasi angajatii potriviti. Absolventii de liceu si-au pierdut de mult interesul pentru facultatile de profil, care, e drept, nu sunt la fel de „stralucitoare” si de usor de parcurs precum cele care ofera cunostinte generaliste. Cu toate acestea, vorbim despre unul dintre cele mai stabile sectoare ale economiei si de angajatori care, fara exceptie, au o putere financiara uriasa.

AVOCATURA – 550-700 de EURO
Meseria de avocat este una care ofera recompense financiare uriase, cel putin dupa atingerea unui anumit nivel de experienta si notorietate. Cu toate acestea, nici juniorii nu au multe motive de nemultumire din punct de vedere financiar , salariile pe care le ofera casele de avocatura pentru tinerii absolventi fiind de cel putin 500 de euro pe luna. Aproape dublu fata de domenii precum comert, unde o pozitie de intrare poate fi remunerata si cu 250-300 de euro pe luna.

IT – 600-800 de EURO
Industria IT nu iese din topurile cu cele mai mari salarii de ani buni. Este un sector aparte, care a fost aproape imun la schimbarile economice din ultimii ani si care a înregistrat cresteri constante. Acestea s-au simtit si în pachetele salariale ale angajatilor, care continua sa fie printre cei mai bine platiti români. Pentru anumite specializari, un angajat dintr-o companie IT, chiar si fara foarte multa experienta, poate câstiga si 800 de euro pe luna. De altfel, sectorul IT a fost singurul în care nu s-au facut concedieri în ultimii patru ani.

CALL-CENTER – 400-700 de EURO
Poate parea surprinzator ca astfel de servicii externalizate intra în topul sectoarelor care ofera cele mai mari salarii pentru începatori. Totusi, sunt anumite nise care cer competente mai rar întâlnite, precum vorbirea limbii chineze, japoneze, arabe sau a limbilor nordice. În mod evident, plaja de candidati este foarte restrânsa, astfel încât companiile sunt extrem de generoase cu cei care vorbesc fluent aceste limbi. În unele cazuri, acestia sunt înca studenti, dar câstiga si 700 de euro pe luna.

INGINERIE – 600-700 de EURO
Inginerii îsi pot gasi relativ usor un loc de munca si chiar bine platit, în conditiile în care salariul pentru o pozitie de intrare este aproape dublu decât salariul mediu net pe economie. Inginerii au parte si de beneficii extra-salariale, însa cei din Bucuresti ar putea fi descurajati de faptul ca multe posturi sunt în afara Capitalei, în orase în care s-au deschis fabrici în ultimii ani. În multe cazuri, relocarea este vazuta ca un obstacol suficient de mare încât sa-l determine pe candidat sa refuze o oferta de angajare.

SERVICII FINANCIARE – 450-500 de EURO
Companiile din sectorul financiar primesc anual mii de CV-uri de la tineri absolventi de facultate, aflati în cautarea unui loc de munca. Desi vorbim despre un domeniu care a resimtit din plin criza economica, salariile au ramas în toti acesti ani mai mari decât în alte sectoare. Un angajat dintr-o banca nu câstiga mai putin de 400 de euro. În plus, trebuie spus ca aceste salarii sunt însotite de pachete de beneficii importante, precum diverse tipuri de asigurari, abonamente la sala de sport sau reduceri în anumite retele de magazine, iar angajatii au conditii preferentiale la serviciile si instrumentele financiare oferite de banca. Cu toate acestea, spre deosebire de companiile din IT, în institutiile financiare au avut loc în ultimii ani si concedieri substantiale.

Ana Raduta, Incomemagazine.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie