Limitarea comisioanelor interbancare va fi mentinuta de Finante
Guvernul vrea în continuare limitarea comisioanelor interbancare pe care banca emitenta a cardului le percepe de la banca acceptatoare pentru platile la comercianti, la 0,2% pentru cardurile de debit si 0,3% pentru cele de credit, chiar dupa solicitari de reanalizare a nivelurilor sau amânare.
„Institutiile emitente nu pot aplica institutiilor acceptante comisioane interbancare mai mari de 0,2% din valoarea fiecarei operatiuni efectuate prin utilizarea cardurilor de debit, respectiv comisioane interbancare mai mari de 0,3% din valoarea fiecarei operatiuni efectuate prin utilizarea cardurilor de credit”, se precizeaza în proiectul de lege publicat de Ministerul Finantelor Publice, dupa ce initial prevederile erau incluse într-un proiect de ordonanta de urgenta a Guvernului.
Acordurile dintre institutiile acceptante si beneficiarii platilor vor contine informatii detaliate referitoare la valoarea comisioanelor pentru serviciile prestate acestora, a comisioanelor interbancare, precum si a comisioanelor suplimentare aplicate în functie de marca si categoria respectivelor carduri de plata.
Nerespectarea acestor plafoane va fi sanctionata cu amenzi de la 10.000 lei la 200.000 lei.
Citeste mai departe pe mediafax.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!