Gala Excelentei in Mediere – Editia a II-a, Cluj-Napoca,15 Mai 2014
Chiar de la prima editie, Gala Excelentei in Mediere a reusit sa adune in acelasi loc cateva sute de mediatori.
A fost primul pas spre crearea unei reale comunitati a mediatorilor din intreaga Romanie. O comunitate care merge dincolo de interesele minore, de grup, si care are drept scop binele si mai binele romanilor care practica aceasta profesie aflata inca la inceput de drum in tara noastra. La editia inaugurala a Galei Excelentei in Mediere, am discutat cu totii despre ce inseamna in viata de zi cu zi profesia pe care o practicam, am schimbat idei si ganduri, am discutat despre lucrurile bune, dar si despre cele mai putin placute care se petrec in cadrul acestei profesii. Am pus tara la cale, cum s-ar spune.
In 2014, editia a II-a a Galei Excelentei in Mediere face un mare pas inainte. Un pas spre marea familie a mediatorilor din toate colturile Romaniei. In acest an, ne-am propus sa ne adunam intr-un numar mult mai mare fata de cel de anul trecut. Ne-am propus sa vedem cate lucruri bune pentru mediere si pentru mediatori s-au petrecut in ultimele luni. Ne-am propus sa vedem ce putem schimba, pentru ca totul sa mearga spre mai bine. Spre mai binele mediatorilor, dar si al celor care practica aceasta profesie.
O dovada ca ceea ce ne-am propus poate fi pus in practica o reprezinta si faptul ca, in acest an, Gala Excelentei in Mediere are un numar mare de organizatori, mediatori care s-au adunat la un loc si si-au unit fortele cu un singur gand: Daca noi nu ne ajutam, nu ne va ajuta nimeni! Ca atare, mediatori din mai multe judete si din mai multe asociatii profesionale au decis sa organizeze Gala Excelentei in Mediere – Editia a II-a. A avut loc o intalnire a mediatorilor. Un adevarat succes in care fiecare mediator a dovedit ca vrea si poate sa fie parte din intregul mecanism care pune pe picioare Gala Excelentei in Mediere, un eveniment chiar asa de usor de organizat dupa cum ar putea sa sugereze unii.
Noutatile Galei Excelentei in Mediere in 2014
Editia a II-a a Galei Excelentei in Mediere are cateva noutati extrem de utile pentru familia tot mai larga a mediatorilor.
Una dintre acestea o reprezinta lansarea primului Anuar al Mediatorilor din Romania. Aceasta prima editie a anuarului da posibilitatea oricarui mediator din Romania care doreste si are ceva de spus despre meseria pe care o practica si despre mediere, sa isi exprime opinia in mod deschis. Editia inaugurala se doreste a fi un compendium al mediatorilor care practica aceasta meserie, care doresc sa fie cunoscuti si care au ceva de transmis prin intermediul Anuarului.
Anuarul mediatorilor va fi util nu doar pentru toti mediatorii din Romania, ci si pentru cei ale caror profesii au tangenta cu medierea, pentru practicienii profesiilor din domeniul juridic, pentru oameni de afaceri, pentru reprezentantii institutiilor publice, dar si pentru romanii care doresc sa afle cat mai mult despre practicienii acestei profesii, dincolo de informatiile sumare, aparute meteoric in mass media.
Gala Excelentei in Mediere este un eveniment care apartine in exclusivitate mediatorilor. Acestia sunt cei care decid cine merita sa fie premiat.
Modul direct prin care va fi aleasa elita mediatorilor reprezinta o alta nouate la editia a doua a Galei Excelentei in Mediere. In mod transparent, intr-un adevarat spirit al democratiei poporului mediatorilor, premiantii vor fi nominalizati si alesi prin vot direct de catre mediatorii din intreaga Romanie. Orice mediator poate fi nominalizat si poate fi premiat daca este sustinut de un grup de colegi. Gala Excelentei in Mediere nu isi propune sa premieze mediatori in functie de anumite interese. Regula la premiere o va face doar mediatorul. Prin vot direct, acesta va putea sa faca cate o propunere de premiant pentru fiecare categorie de premiere. Cei care vor aduna cele mai multe nominalizari, vor fi premiantii Galei Excelentei in Mediere.
Dincolo de toate aceste noutati, dar nu in ultimul rand, ne adunam la Gala Excelentei in Mediere – Editia a II-a pentru a schimba informatii. Pentru a schimba carti de vizita. Pentru a vedea ce ne dorim si ce putem face pentru mediere si pentru mediatori.
Evenimentul, organizat sub patronajul MediereNet.ro® si al Consiliului Judetean Cluj, va avea loc in data de 15 mai 2014, la Hotelul Univers T din Cluj-Napoca.
Gala Excelentei in Mediere devine traditie!
Anca Stancu, manager MediereNet.ro®
3 comentarii
Bravo,felicitari dna Anca.Voi fi primul care ma inscriu,mai ales ca la prima editie a fost super
Actiunea este intradevar de amploare, denumirea ei evidentiaza la superlativ ceea ce isi doreste medierea ca profesie in Romania si sunt absolut sigur ca aceasta activitate isi va atinge scopul.
Mediatorii au nevoie de elite, la inceput ca si modele, mai apoi, prin experienta acumulata, seriozitate si corectitudine maxima ei insasi sa devina modele.
Medierea este mult mai mult decat o alternativa la justitie. Medierea este sansa revenirii nationale, este mijlocul legal de readucere a armoniei intre oameni. Medierea este o arta, iar mediatorul trebuie sa devina un artist. Medierea este calea spre partea nevazuta a omului, iar mediatorul trebuie sa ajunga acolo. Numai asa aceasta profesie poate ocupa un loc aparte in mentalul colectiv al concetatenilor nostri.
Doresc din tot sufletul ca aceasta actiune de amploare, inspirat denumita „GALA”,ce v-a reuni mediatorii din toata tara sa se bucure de succes.
Felicitari pentru actiunea intreprinsa. Astfel de initiative ne dau incredere, demonstrand unitatea mediatorilor si ne obliga in acelasi timp sa tratam cu maxima seriozitate aceasta profesie.
Pentru a reusi trebuie sa dam dovada de unitate, de intelepciune, sa renuntam la orgolii de orice fel, sa facem corp comun cu interesul national, sa ne promovam frumos si durabil, sa inspiram incredere, pe care sa o mentinem, intr-un cuvant, sa fim altceva decat ceea ce stiu deja cetatenii,raportandu-ne la alte profesii, sa fim sansa linistei lor interioare. Daca vom reusi sa facem acest lucru, locul pe podium este asigurat.
Inca o data felicitari!
Daca aveti nevoie de ajutor va stau la dispozitie