Finantarea prin programul START. Cererile se depun incepand de luni, 17 martie 2014
Firmele care vor sa obtina finantare de la stat prin programul START pot depune cereri incepand de luni, 17 martie. Bugetul alocat anul acesta este de 13.000.000 lei, din care vor fi acordate alocatii financiare nerambursabile unui numar de minimum 130 de beneficiari, informeaza AIPPIMM pe site-ul propriu.
Directia Implementare Programe pentru IMM a anuntat recent ca aplicatia de inscriere online a planurilor de afaceri in cadrul Programului START va fi din nou disponibila, incepand cu data de 17 martie, orele 10.00. Aplicatia va fi deschisa pana la 26 martie 2014, ora 20.00.
Inscrierile se pot face atat pe site-ul Ministerului Economiei, www.minind.ro, la sectiunea „Accesati Programele pentru IMM-uri finantate de la bugetul de stat”, cat si prin intermediul link-ului direct: http://programe2014.aippimm.ro. Pentru participarea la Program, fiecare solicitant trebuie sa se inregistreze cu user si parola. Dupa inregistrare, se completeaza on-line planul de afaceri si se incarca mai multe documente insotitoare, conform indicatiilor din Procedura de implementare a programului.
Procedura de implementare, cu anexe, precum si actele normative privind Programul START pot fi descarcate de AICI.
Cum se acorda finantarea?
Potrivit DIPIMM, statul finanteaza implementarea planurilor de afaceri depuse de solicitanti online, prin acordarea unor alocatii financiare nerambursabile (AFN). Pentru anul in curs, bugetul alocat este de 13.000.000 lei, suma care va fi acordata sub forma de AFN unui numar de minim 130 de beneficiari.
Modalitatea de acordarea a acestor alocatii se realizeaza in ordinea descrescatoare a punctajelor obtinute, in urmatoarele conditii:
- Alocatie Financiara Nerambursabila – maxim 80% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente proiectului, dar nu mai mult de 100.000 lei/beneficiar;
- Contributie proprie – minim 20% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente proiectului.
In planul de afaceri online trebuie justificata fiecare cheltuiala in vederea demonstrarii necesitatii acesteia in desfasurarea activitatilor pe care se acceseaza finantarea. „Nu se finanteaza elementele de cost care nu sunt in stricta legatura cu activitatile pe care se acceseaza si cu procesul de productie/comert/serviciul prestat”, se mentioneaza in procedura programului.
Cheltuielile privind TVA, taxe, avize, comisioane, ambalajul, transportul, punerea in functiune, instruirea personalului pentru utilizarea celor achizitionate, nu sunt eligibile.
Solicitantii pot beneficia de finantarea nerambursabila obtinuta in cadrul Programului o singura data. Totodata, nu se acorda ajutor financiar pentru societatile ai caror asociati/administratori au calitatea de asociati/actionari/administratori in cadrul altor societati aplicante la Program in anul 2014.
In plus, beneficiarii sunt obligati sa asigure bunurile achizitionate prin Program impotriva tuturor riscurilor, pe o perioada de 4 ani, si sa cesioneze toate drepturile pe care le vor dobandi in temeiul asigurarii catre administratorul programului.
Vezi cine poate beneficia de finantare pe avocatnet.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!