Conferinta Extraordinara a Noilor Coduri Penale. Discursul Procurorului General al Romaniei
Tiberiu-Mihail Nitu, Procurorul General al României, a rostit urmatorul discurs în cadrul Conferintei Extraordinare a Noilor Coduri Penale, organizata de Societatea de Stiinte Juridice la Universitatea Româno-Americana:
“Ma bucur sa iau parte la aceasta dezbatere, având în vedere importanta si actualitatea temei abordate, una nu de putine ori controversata. Si aceasta pentru ca este una dintre primele ocazii de a discuta despre oportunitatea modificarii legislatiei penale si despre consecintele acestei schimbari dupa intrarea în vigoare a noilor coduri.
Multumesc organizatorilor pentru invitatie si pentru oportunitatea de a ma adresa dumneavoastra.
Cât de necesara era, asadar, reforma legislatiei penale?
Sa spunem despre codurile care au iesit recent din vigoare ca au fost tributare în vreun fel, neajunsurilor epocii în care au fost adoptate, ar fi o nedreptate.
Au fost legi moderne, clare, riguros redactate – creatia unor profesori din cartile carora am învatat cei mai multi dintre noi.
Dar au fost adoptate în urma cu peste 30 de ani, iar legislatia trebuie sa evolueze odata cu societatea.
Este si motivul pentru care, la 10 ani dupa evenimentele din 1989, când distantarea de vechile realitati sociale era deja evidenta, discutiile privind adoptarea de noi coduri au devenit serioase.
S-au confruntat, în perioada care a urmat, nu doar dorinta de reforma si tendinta – fireasca – de prezervare a unor acte normative valoroase, cum erau vechile coduri, ci si diferitele „scoli” de drept, viziunile diverse în ceea ce priveste modul în care trebuia facuta reforma.
Atât Codul penal din 2004, care a fost adoptat, dar nu a intrat nicio zi în vigoare, cât si codurile actuale, au format obiectul a numeroase critici.
Unele, indiscutabil, justificate.
Altele – generate de temerea, fireasca, fata de orice schimbare majora în viata noastra profesionala.
Multa vreme discutiile au ramas în sfera pur teoretica, pentru ca nici Codul penal, nici cel de procedura penala nu erau în vigoare.
Aceasta este, dupa cum spuneam la începutul interventiei mele, una dintre primele dezbateri având la baza aplicarea noii legislatii, deci abia acum ne putem permite o minima analiza de impact.
Spun „minima”, pentru ca vorbim despre o practica de nici doua luni.
Sunt posibile, totusi, câteva concluzii.
Încep cu cea mai îmbucuratoare: intrarea în vigoare a noilor coduri nu a blocat functionarea sistemului judiciar.
Temerile în acest sens, unele exprimate chiar în spatiul public, s-au dovedit nefondate.
Profesionistii dreptului implicati în procesul penal au aratat maturitate si responsabilitate, iar efortul lor constructiv a facut lucrurile sa mearga.
În practica s-au conturat deja interpretari diferite ale unor norme, au fost exprimate opinii diverse despre noile institutii, dar toate acestea în mod firesc, fara a se dramatiza, fara a se exagera neajunsurile, recurgându-se, pentru problemele care nu au putut fi altfel dezlegate, la „arbitrul autorizat”: Înalta Curte de Casatie si Justitie.
Fara îndoiala, interpretarea noilor coduri, si mai ales a noului Cod de procedura penala, presupune un mai mare efort, chiar o mare creativitate.
Probabil ca am fost nevoiti, în ultimele doua luni, sa cautam argumente pentru o solutie sau alta în expunerile de motive ori principiile de drept mai des decât în tot restul carierei noastre.
Am putut observa, însa, tot în acest timp, ca avem si mijloace noi pentru a gestiona mai eficient cele aproape 2 milioane de cauze înregistrate la parchete, multe dintre ele lipsite de finalitate judiciara, pentru ca putem valorifica principiul oportunitatii ori proceda la clasarea plângerilor informe.
Am dobândit, tot acum, speranta reducerii duratei procedurilor, prin eliminarea unor faze devenite strict formale, dar care trebuiau parcurse, câta vreme putem recurge la acordul de recunoastere a vinovatiei, iar probele administrate în cursul urmaririi penale si necontestate nu se mai readministreaza în cursul judecatii.
Suntem constienti ca înregistrarea declaratiilor suspectului sau inculpatului presupune un efort financiar, dar nu se poate nega ca acesta constituie si o garantie, proba astfel administrata fiind dificil de contestat ulterior.
Este adevarat ca posibilitatea împacarii partilor pentru o plaja mai larga de infractiuni suscita discutii privind eventualele riscuri, dar trebuie sa recunoastem ca, valorificata în mod corect, evitându-se prejudicierea vreunei persoane, poate conduce la degrevarea organelor judiciare de cauze pentru care partile si-au pierdut interesul.
Nu spun ca nu exista si neajunsuri.
Avem – mai ales în Codul de procedura penala – norme necorelate, institutii incomplet reglementate, omisiuni vadite si trimiteri gresite.
Le-am semnalat, în repetate rânduri, Ministerului Justitiei si, pe masura ce practica va releva alte probleme, voi proceda în acelasi fel.
Cred însa sincer ca amânarea intrarii în vigoare a codurilor nu era o solutie, pentru ca trecerea timpului nu face legile mai bune.
Aplicându-le, în schimb, putem sa ne dam seama câte din criticile teoretice ramân valabile si ce noi probleme apar.
Sper ca vom putea sa fim, având exemple practice si date statistice drept suport al argumentelor teoretice, mai convingatori atunci când vom sustine necesitatea unor modificari, decât am fost anterior intrarii în vigoare a codurilor.
Am convingerea ca vom gasi, pentru remedierea neajunsurilor evidente, confirmate de practica, mai multa întelegere din partea legiuitorului, în perioada urmatoare.
Se împlinesc în curând 121 ani de la nasterea si 31 de ani de la moartea marelui profesor Vintila Dongoroz (27 martie 1893 – 18 martie 1983).
Ca jurist, nu doar format în spiritul ideilor sale, ci si obisnuit cu rigoarea codurilor redactate sub coordonarea sa, nu îmi este usor sa ma împac cu o lege care prevede, în cuprinsul aceluiasi alineat (art. 368 alin. 4din Noul cod de procedura penala), ca judecata are loc cu si fara participarea procurorului, cu si fara citarea partilor. „Contestatia nu suspenda executarea si se judeca în sedinta publica cu participarea procurorului si cu citarea persoanei vatamate si a partilor. Contestatia se judeca în 5 zile de la primirea dosarului fara participarea procurorului si a partilor”
Ca magistrat, însa, stiu ca avem obligatia de a adopta o solutie si atunci când legea tace, este neclara sau incompleta.
Am convingerea ca materialele prezentate în cadrul acestei conferinte îsi vor aduce contributia la lamurirea, cel putin în parte, a neclaritatilor legii, si ca o vor face dintr-o perspectiva pluridisciplinara, având în vedere ocupatiile diverse ale vorbitorilor (profesori, judecatori, procurori, avocati).
Spunea acelasi profesor Dongoroz ca „procesul penal e un întreg de raspunderi”.
Sunt sigur ca, în cadrul acestui întreg, ne putem asuma, împreuna, dar si fiecare în parte, raspunderea aplicarii cu buna – credinta a unei legi imperfecte.
Va felicit pentru ideea organizarii acestei conferinte si va doresc sa fie cât mai fructuoasa!”
Distribuie
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!