Dosarul de conflict de interese al lui Mircea Diaconu, la final
Dosarul de conflict de interese al fostului ministru al Culturii Mircea Diaconu a ajuns, joi, la final, Curtea de Apel Bucuresti (CAB) urmând sa dea o solutie, dupa ce acuzarea a cerut condamnarea sau amendarea fostului demnitar, iar apararea, achitarea lui Diaconu.
Instanta a ascultat joi pledoariile partilor si ultimul cuvânt al lui Diaconu.
Procurorul a cerut instantei condamnarea fostului demnitar pentru cinci fapte de conflict de interese, dar nu a precizat cât de mare sa fie pedeapsa sau daca sa fie cu executare sau suspendare.
Totodata, procurorul a cerut amendarea lui Diaconu si a amintit instantei de judecata ca, pentru infractiunea pentru care acesta este judecat, limita minima a pedepsei s-a marit în noul Cod penal, de la sase luni la un an de închisoare.
Apararea lui Diaconu a cerut achitarea acestuia, iar fostul ministru a aratat în ultimul cuvânt ca, prin ceea ce a facut, a încercat sa conduca eficient si bine institutia din subordine, respectiv Teatrul Nottara.
Curtea de Apel Bucuresti a ramas în pronuntare în acest caz si urmeaza sa dea un verdict care nu va fi definitiv. Catalin Lupasteanu, mediafax.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!