Megaproiectele moldo-romane in pericol
Înainte de a-si prezenta demisia, premierul ucrainean Mikola Azarov a decis transmiterea în gestiunea Ministerului Energeticii a 23 de linii electrice interstatale, unele proprietate a Republicii Moldova. Guvernul de la Chisinau a fost surprins de decizia Kievului, pe care o considera ilegala. Aceasta decizie da peste cap si proiectul de import al curentului din România.
Din hotarârea adoptata pe 15 ianuarie, rezulta ca e vorba de circa 1.010 kilometri de linii electrice de tensiune înalta, aflate pe teritoriul Ucrainei, dar care au fost sau se afla în gestiune mixta moldo-ucraineana sau directa a întreprinderii de stat Moldelectrica. De exemplu, prin aceasta hotarâre sunt preluate sub controlul autoritatilor ucrainene un segment de 287 de kilometri din linia de 750 kV ce leaga Centrala nucleara Yujno-Ukrainskaia cu Isaccea (România), care însa nu mai este functionala. Aceeasi soarta au avut-o si sapte segmente de linii de 330 kV, cu o lungime totala de circa 400 de kilometri, 12 segmente de linii electrice de 110 kV si un segment de circa 10 kilometri de 35 kV. Toate tranziteaza în diverse locuri hotarul moldo-ucrainean .
O decizie unilaterala, cu efecte imprevizibile
Cele mai importante sunt însa segmentul de 70,5 kilometri ai liniei electrice de tensiune înalta de 400 kV Centrala de la Cuciurgan-Vulcanesti si cei 40 de kilometri din linia de 400 kV Vulcanesti-Isaccea-Dobrudja (Bulgaria), care se aflau în gestiunea Moldelectrica si care avea si contract de paza a segmentelor din Ucraina cu o firma din tara vecina. Or, prin aceste linii se efectueaza exportul de curent electric de la Cuciurgan în România, dar si cele în sudul Republicii Moldova.
Citeste mai departe pe adevarul.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!