Petrom nu a reusit sa-si vanda gazele pe bursa

 

Pretul minim solicitat de Petrom nu s-a suprapus peste cel al singurului ofertant, licitatia de pe OPCOM fiind anulata.

petromPetrom nu a reusit sa-si vânda cei 106.000 MWh de gaze, pe care îi scosese la vânzare pe bursa, acum o saptamâna. Pretul cerut de vânzator nu s-a întâlnit cu cel al singurului ofertant, iar licitatia a fost anulata.

În metri cubi, cantitatea de gaze scoasa la licitatie a fost de 9,66 de milioane, iar pretul cerut de 266 de dolari pe mia de metri cubi, dupa cum ECONOMICA.NET a scris aici. Ofertantul a fost firma MET Romania Energy Trade, filiala de trading de energie a producatorului maghiar de gaze MOL.

Pâna la sfârsitul acestui an, piata gazelor pentru consumatorii industriali va trebui liberalizata total. Presedintele ANRE Nicolae Havrilet spunea recent ca estimarile Agentiei sunt ca liberalizarea totala va aduce preturile de piata ale gazului în jurul a 300 de dolari mia de metri cubi, la sfârsitul anului.

Pe de alta parte, liberalizarea pietei pentru consumatorii casnici trebuie sa se faca pâna în 2018, Aceasta a început în urma cu un an, iar pretul gazului s-a scumpit pâna acum cu circa 12%. Pentru acest an, ANRE estimeaza un procent similar cu care se va scumpi gazul.

Liberalizarea pretului la gaze este o conditie ceruta de FMI si Comisia Europeana si asumata de România. Industriasii români au cerut Guvernului sa extinda cu doi ani termenul final de liberalizare a pietei spunând ca scumpirea gazului îi face necompetitivi. Florin Cojocaru, economica.net

Cuvinte cheie: , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie