Hotarare CJUE cu privire la obligatia autoritatilor si instantelor nationale de a constata existenta unei fraude fiscale
Curtea de Justitie a Uniunii Europene a dat publicitatii joi, 20 februarie 2014, hotarâre în cauza C-18/13, MAKS PEN referitoare la notiunea de frauda fiscala si la obligatia autoritatilor si instantelor nationale de a constata din oficiu, în raport cu elemente obiective, existenta unei fraude fiscale.
Dupa analizarea cadrului juridic, a litigiului principal si a întrebarilor preliminare, Curtea de stabilit:
”1. Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adaugata trebuie interpretata în sensul ca se opune ca o persoana impozabila sa deduca taxa pe valoarea adaugata care figureaza pe facturile emise de un furnizor atunci când, desi serviciul a fost prestat, se dovedeste ca acesta nu a fost prestat efectiv de respectivul furnizor sau de subcontractantul sau, în special pentru ca acestia din urma nu dispuneau de personalul, de mijloacele fixe si de activele necesare, ca costurile pentru prestarea serviciului nu au fost înscrise în registrele lor contabile sau ca identitatea persoanelor care au semnat anumite documente în calitate de furnizori s-a dovedit inexacta, cu conditia dubla ca astfel de fapte sa constituie un comportament fraudulos si sa se dovedeasca, având în vedere elementele obiective furnizate de autoritatile fiscale, ca persoana impozabila stia sau ar fi trebuit sa stie ca operatiunea invocata ca temei pentru dreptul de deducere era implicata în aceasta frauda, ceea ce revine instantei de trimitere sa verifice.
2. Atunci când instantele nationale au obligatia sau posibilitatea sa opuna din oficiu motivele de drept întemeiate pe o norma obligatorie de drept national, acestea trebuie sa o faca în temeiul unei norme obligatorii de drept al Uniunii, precum cea care impune autoritatilor si instantelor nationale sa refuze acordarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adaugata daca se stabileste, în raport cu elemente obiective, ca acest drept este invocat în mod fraudulos sau abuziv. Revine acestor instante, în aprecierea caracterului fraudulos sau abuziv al invocarii acestui drept de deducere, sarcina sa interpreteze dreptul national, în masura posibilului, în lumina textului si a finalitatii Directivei 2006/112, pentru a atinge rezultatul urmarit de aceasta, ceea ce impune ca ele sa faca tot ce tine de competenta lor, luând în considerare ansamblul dispozitiilor de drept intern si aplicând metodele de interpretare recunoscute de acestea.
3. Directiva 2006/112, prin faptul ca impune în special, potrivit articolului 242 din aceasta, oricarei persoane impozabile sa tina o contabilitate suficient de detaliata pentru a permite aplicarea taxei pe valoarea adaugata si controlarea aplicarii taxei pe valoarea adaugata de catre autoritatile fiscale, trebuie interpretata în sensul ca nu se opune ca statul membru în cauza, în limitele prevazute la articolul 273 din aceeasi directiva, sa impuna oricarei persoane impozabile sa respecte în aceasta privinta ansamblul normelor nationale de contabilitate conforme standardelor internationale de contabilitate, cu conditia ca masurile adoptate în acest sens sa nu depaseasca ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor privind asigurarea colectarii în mod corect a taxei si prevenirea evaziunii. În aceasta privinta, Directiva 2006/112 se opune unei dispozitii nationale conform careia serviciul se considera prestat atunci când sunt îndeplinite conditiile pentru recunoasterea veniturilor obtinute din prestarea respectiva”. juridice.ro
Distribuie
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!