Conferinta „Codul Insolventei”. Simona Milos, presedinte INPPI: Din proiectul Codului Insolventei transpare dorinta de a proteja excesiv fiscul
Din proiectul Codului Insolventei transpare dorinta de a proteja excesiv fiscul, sustine Simona Milos, presedintele Institutului National pentru Pregatirea Practicienilor în Insolventa (INPPI).
Potrivit domniei sale, trendul, în Europa, este eliminarea fiscului de la orice prioritizare a creditorilor. În ciuda acestui fapt, în România, fiscul este protejat în exces, fiind lasat sa „dospeasca”, cu accesoriile sale, sumele datorate de debitori, adunând penalitati de zeci de ori mai mari decât suma caer trebuia platita initial.
Referitor la proiectul Codului Insolventei, Simona Milos a subliniat ca acesta va accelera procedurile de faliment, daca nu va fi eliminata prevederea potrivit careia creantele curente pot fi executate în insolventa.
Un „remediu” al viitorului cod în domeniu este „reversia hair-cut-ului în cazul esuarii planului de reorganizare”, a mai spus Simona Milos, mentionând si faptul ca, potrivit noilor prevederi, nu se mai considera ajutor de stat suma pe care creditorul bugetar o primeste în plus fata de creanta din tabelul creditorilor, în procedurile de insolventa sau de concordat preventiv. E.O. bursa.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!