Etichetarea carnii de porc si de pui devine obligatorie

 

Europarlamentarul Rares Niculescu avertizeaza asupra posibilei scumpiri a carnii de porc si a celei de pui în urma adoptarii unei recomandari a Parlamentului European, cu privire la normele referitoare la etichetarea obligatorie. „Atrag atentia asupra posibilei scumpiri a carnii de porc si pui determinata de o decizie adoptata, joi, de Parlamentul European, cu privire la normele referitoare la etichetarea obligatorie.

carne in galantarPE a adoptat o recomandare adresata Comisiei Europene referitoare la Regulamentul de punere în aplicare a normelor în ceea ce priveste indicarea tarii de origine sau a locului de provenienta pentru carnea de porc si de pui. Prin aceasta recomandare, PE solicita ca pe eticheta acestor produse sa fie indicat suplimentar, în mod obligatoriu, locul nasterii animalului, pe lânga locul unde a fost crescut si locul unde a fost sacrificat animalul, aceste ultime doua informatii fiind obligatorii. Potrivit studiilor realizate de CE, aceasta indicatie suplimentara ar determina cresteri importante ale preturilor la carne”, a aratat Niculescu. El a explicat ca furnizarea de informatii obligatorii privind locul nasterii animalului ar necesita instituirea unor noi sisteme de trasabilitate la nivel de exploatatie, acestea implicând costuri.

„Masura privind etichetarea obligatorie a produselor din carne este una buna, va intra în vigoare din anul 2015, perioada în care producatorii vor avea timp pentru etichetare. Este o masura a Uniunii Europene de identificare a produselor pe tara de origine, este pentru trasabilitatea corecta a carnii pentru ca se cumpara carne fara sa se stie tara de origine. De asemenea, este un act normativ care se dezbate de doi ani de zile si trebuie sa vedem cum se va opera. Probabil ca decizia vine ca urmare a problemelor înregistrate la carnea de cal. În ceea ce priveste scumpirile produselor din carne, nu putem vorbi de acest lucru, pentru ca nu vor fi costuri suplimentare”, a declarat, pentru Curierul National, presedintele Uniunii Nationale a Crescatorilor de Pasari din România, Ilie Van.

„În Uniunea Europeana sistemul de trasabilitate este perfect functional si este conditie obligatorie pentru toti participantii la sistemul de valorificare a produselor de origine animala. Legat de scumpirea carnii ca urmare a etichetarii, în mod normal toate aceste informatii sunt cunoscute de catre operatorii economici. O exceptare suplimentara ar putea sa aduca anumite deservicii. (…) Procesarea în mod normal nu are nici un fel de problema pentru ca toate informatiile vin din amonte”, a declarat, pentru Curierul National, Stefan Padure, director executiv al Asociatiei Române a Carnii (ARC).

Întrebat daca etichetarea obligatorie a produselor de carne vine în spijinul unei anumite tari, Stefan Padure a afirmat ca: „Din moment ce suntem membri ai Uniunii Europene si tratam totul ca o Europa unita, nu vad de ce ar trebui facuta departajarea pe tari, pentru ca miscarea în cadrul UE este libera. Deci Europa este vazuta ca o tara, ca o entitate. Baza Uniunii Europene a fost piata comuna, asa s-a înfiintat, si din moment ce avem o piata comuna nu vad de ce ar trebui sa aparem cu complicatii suplimentare ca nu ar conduce decât la o birocratizare”.

TVA scazuta din Ungaria va creste evaziunea la noi

Importurile de carne de porc în crestere din Ungaria, unde TVA a scazut de la 1 ianuarie de la 27% la 5%, ar putea duce la ieftinirea carnii de porc de pe piata româneasca în urmatoarele luni, a declarat Ioan Ladosi, presedintele Asociatiei Producatorilor de Carne de Porc. „Crescatorii de porci sunt îngrijorati de importurile care vin din Ungaria, dupa ce de la 1 ianuarie la ei a scazut TVA la carne de porc de la 27% la 5%. Lor le convine sa vânda aici, unde pretul e mai mare decât în Ungaria. Chiar daca vând la pretul de la ei, câstiga din diferenta de TVA, care la noi e 24%”, a spus Ladosi. El a afirmat ca situatia va genera si importuri la negru de pe piata maghiara. Astfel de situatii se întâmpla frecvent când exista diferente mari de TVA între tari vecine.

Ca reactie, directorul executiv al Asociatiei Române a Carnii, Stefan Padure, a spus ca va creste evaziunea, iar consumatorii vor merge în Ungaria. „Daca Ungaria nu a scazut TVA de 5% la toate produsele din carne masura va duce la evaziune. De asemenea, toti au luat masuri de reducere a evaziunii, de scadere a TVA, România a ramas la 24%”, a aratat Stefan Padure.

În primele 10 luni ale anului trecut, România a importat 121.000 de tone de carne de porc, în valoare de 223 mil. euro, si 33.000 de tone de porci vii, care au costat 80 mil. euro. Comparativ cu perioada similara din 2012, cantitate de carnea de porc importata a scazut cu 5,4%, însa a crescut cu 2,2% ca valoare. În acelasi timp, greutatea animalelor vii importate a coborât cu 2,7%, dar s-a platit pentru ele cu 5,3% mai mult.

Cantitatea de carne de porc importata în 2012 a depasit 156.000 de tone, fata de 158.000 de tone în 2011, si a costat 267 mil. euro (269 mil. euro în 2011). În 2012 s-au importat 40.500 de tone de porci vii, pentru care au fost platite 90 mil. euro, în timp ce importurile de porci vii în anul anterior au fost de 29.500 de tone (62 mil. euro). De la 1 ianuarie, România poate exporta carne de porc în statele UE, dupa ce în ultimii zece ani acestea au fost sistate din cauza restrictiilor impuse ca urmare a descoperirii unor cazuri de pesta porcina. Costin Nitu, curierulnational.ro

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie