Notiunea de refuz nejustificat
Refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim se asimileaza actului administrativ unilateral cu caracter individual, în sensul art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004. Faptul de a nu comunica în scris ca urmare a unei cereri, acte, înscrisuri din dosarul personal al unui functionar public din cadrul M.A.I., daca nu contin informatii clasificate, este considerat refuz nejustificat. Depunerea la dosarul instantei în timpul procesului a unor înscrisuri nu poate fi asimilata notiunii de eliberare de copii folosita de legiuitor în cuprinsul art. 25 alin. 3 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul politistului.
Notiunea de refuz nejustificat
În literatura juridica s-a folosit în mod frecvent notiunea de ”refuz nejustificat”, dar fara a se contura foarte clar o definitie a acestuia, motiv pentru care Legea nr. 554/2004, modificata si completata ulterior, leaga notiunea de refuz nejustificat de notiunea de exces de putere.
Pentru existenta unui refuz nejustificat, trebuie sa fim în prezenta unei comunicari exprese a autoritatii publice careia i s-a adresat cererea, adica în prezenta unei notificari scrise si motivata în drept, deoarece Ordonanta Guvernului nr. 27/2002 impune aceste forme procedurale în cazul solutionarii petitiilor, prin urmare un refuz verbal (greu de dovedit, de altfel) va putea fi folosit mai greu în instanta pe de o parte, iar pe de alta parte, refuzul autoritatii publice de a solutiona legal cererea sa fie facut prin încalcarea limitelor competentei prevazute de lege sau prin încalcarea drepturilor si libertatilor cetatenilor. Din aceste considerente, motivarea hotarârii judecatoresti trebuie sa precizeze cauzele pentru care refuzul autoritatii administrative apare ca nejustificat, în opinia instantei de contencios administrativ. Dovada refuzului nejustificat este culpa autoritatii publice si a caracterului ilegal al actului atacat, motiv pentru care instanta de contencios administrativ va obliga institutia publica sa elibereze un înscris anume sau sa efectueze o anumita operatiune administrativa. În toate situatiile, instanta poate stabili, prin dispozitiv, la cererea partii interesate, un termen de executare, precum si amenda prevazuta de art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.
Citeste mai departe pe juridice.ro
Distribuie
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!