Legea salubrizarii care stabileste obligativitatea colectarii selective a deseurilor a fost adoptata de Camera Deputatilor
Camera Deputatilor a adoptat, marti, proiectul de lege privind salubrizarea, care stabileste obligativitatea colectarii selective a deseurilor.
Deputatii au votat proiectul de lege, initiat de senatorul Petru Filip în anul 2010, cu 235 voturi „pentru”, 69 „împotriva” si noua abtineri.
Proiectul de lege are ca obiect modificarea si completarea Legii serviciului de salubrizare a localitatilor nr. 101 /2006 cu modificarile ulterioare si amendeaza cadrul legislativ actual, impunând obligatii clare generatorilor de deseuri de a implementa sisteme de colectare selectiva pentru hârtie, metal, plastic, sticla. Proiectul stabileste obligativitatea organizarii sistemului de colectare selectiva, perioada maxima de organizare si termenul limita de implementare, persoanele si modul de delegare a responsabilitatii aplicarii acestuia, penalizari si amenzi.
Prevederile prezentei legi se aplica serviciului public de salubrizare a localitatilor, înfiintat si organizat de catre autoritatile administratiei publice locale la nivelul comunelor, oraselor, municipiilor, judetelor si al sectoarelor municipiului Bucuresti.
Potrivit raportului Comisiei de industrii, autoritatile administratiei publice locale au obligatia sa implementeze un sistem de colectare separata pe minimum patru fractii respectiv hârtie, mase plastice, metale si sticla.
În situatia în care nu este posibil, din punct de vedere tehnic, economic, al protectiei mediului, al sanatatii populatiei si al respectarii standardelor de calitate necesare pentru sectoarele de reciclare corespunzatoare, precum si implementarea unui sistem de colectare separata pe minimum 4 fractii, autoritatile administratiei publice locale au obligatia sa implementeze un sistem de colectare separata a deseurilor municipale pe minimum doua fractii, umed si uscat si de sortare prin care sa obtina cel putin cele patru fractii.
Biodeseurile colectate separat din deseurile municipale si deseurile similare, de la detinatorii de deseuri si sau de la statiile de transfer si de sortare, se transporta catre statiile de producere a compostului ori catre alte instalatii de procesare si tratare adecvata, daca valorificare biodeseurilor se face fara riscuri pentru sanatatea populatiei si mediului si se transporta în vederea eliminarii la depozitele de deseuri.
Transportul deseurilor municipale si deseurilor similare colectate separat, de la detinatorii de deseuri, se efectueaza numai de catre operatorii licentiati care au contracte de delegare a gestiunii încheiate cu autoritatile administratiei publice locale respective sau în cazul gestiunii directe au hotarâre de dare în administrare a acestei activitati.
Unitatile administrativ teritoriale au calitatea de detinator legal al deseurilor municipale si deseurilor similare, depozitate în recipientele amplasate în aria lor teritoriala.
Preluarea deseurilor din recipientele si containerele amplasate în punctele de colectare de catre alte persoane decât operatorii licentiati pentru prestarea activitatii constituie infractiune de furt si se sanctioneaza potrivit legii.
Operatorii licentiati de catre ANRSC pentru prestarea activitatii de colectare separata si transport separat al deseurilor au obligatia sa tina evidenta si sa raporteze lunar autoritatilor administratiei locale si ANRSC cantitatile predate operatorilor economici care desfasoara activitati de tratare a deseurilor, pe fiecare tip de deseu.
Operatorii au obligatia de a pune la dispozitia detinatorilor de deseuri containerele / recipientele, precum si, dupa caz sacii necesari realizarii activitatii de precolectare separata a deseurilor. Costurile de achizitionare a acestora se includ în tariful ofertat pentru prestarea activitatii de colectare separata si transportul separat al deseurilor, daca nu sunt puse la dispozitie de delegatar.
Autoritatile deliberative ale sectoarelor Bucurestiului au competente exclusive în ceea ce priveste înfiintarea, organizarea, atribuirea si derularea activitatii serviciului de salubrizare, cu exceptia activitatilor care sunt în competenta unitatii administrativ-teritoriale a Municipiului Bucuresti, respectiv de dezinsectie, dezinfectie, deratizare, de organizare a prelucrarii, neutralizarii si valorificarii materiale si energetice a deseurilor, de organizare a tratarii mecano-biologice a deseurilor municipale si a deseurilor similare etc.
Cuantumul si regimul tarifelor si taxelor speciale ofertate/aprobate se stabilesc, se ajusteaza sau se modifica de catre autoritatile administratiei publice locale.
Plenul Camerei Deputatilor a adoptat si un amendament care apartine lui Dumitru Chirita si care prevede ca prin hotarâre a Consiliului General al Municipiului Bucuresti pot fi preluate de catre autoritatea deliberativa a municipiului Bucuresti, partial sau total, competentele autoritatilor deliberative ale sectoarelor municipiului Bucuresti cu privire la înfiintarea , organizarea, atribuirea si derularea activitatilor serviciului de salubrizare, la solicitarea motivata a acestora.
Camera Deputatilor este for decizional pentru acest proiect de lege, care a fost adoptat de Senat în sedinta din 26 aprilie 2010.(AS – autor: Florentina Stefanescu, editor: Mihai Simionescu), agerpres.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!